Decizia CCR nr. 27/2025Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale referitoare la statutul procurorilor. Arată că, în speță, rechizitoriul poartă viza „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei conform art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală de prim-procuror adjunct (…)“. Or, textul de lege criticat stabilește expres faptul că verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriului o face numai prim-procurorul parchetului, fără alte derogări. Astfel, rechizitoriul trebuie verificat de prim-procurorul parchetului, prin nume în clar și semnătură, aceasta fiind o atribuție exclusivă și intuitu personae a prim-procurorului, bazată pe principiul qui potest plus, potest minus. Chiar dacă Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede la art. 94 că prim-procurorul poate fi ajutat de 1-2 adjuncți, din cuprinsul legii se deduce că adjuncții pot înlocui numai pe probleme administrative și de organizare și nicidecum nu se pot pronunța asupra legalității și temeiniciei unui rechizitoriu. Este evident faptul că, potrivit prevederilor art. 70 și următoarelor din Legea nr. 304/2004, care reglementează organizarea Ministerului Public, numai procurorul ierarhic superior prim-procurorului parchetului poate avea o asemenea atribuție, aspect prevăzut și de dispozițiile art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmărindu-se principiul controlului de sus în jos, iar nu invers. Consideră că nu poate exista o verificare efectivă a legalității și temeiniciei rechizitoriului de către un procuror ierarhic inferior prim-procurorului parchetului, acest aspect relevând o formă aparentă, nelegală și fără fond, ce duce la nulitatea rechizitoriului întocmit în cauză. ...