Decizia ÎCCJ nr. 75/2017 (HP)Punctul IX

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilității sesizării 44. Prealabil analizei condițiilor esențiale prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, care trebuie întrunite cumulativ pentru admisibilitatea sesizării instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă nerespectarea de către instanța de trimitere a dispozițiilor art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților.“ ... 45. Așadar, în cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei pronunță o încheiere care trebuie să conțină argumentele pentru care sesizarea este considerată admisibilă, referitoare la judecarea pricinii în ultimă instanță, la intervenirea unei chestiuni de drept necesar a fi lămurită, la legătura acesteia cu fondul cauzei, la noutatea chestiunii de drept și la condiția nestatuării de către Înalta Curte de Casație și Justiție. ... 46. De asemenea, încheierea de sesizare trebuie să conțină punctul de vedere al completului de judecată și al părților asupra chestiunii de drept. Cu alte cuvinte, nu este posibil ca instanța de trimitere să formuleze o simplă întrebare referitoare la felul în care trebuie interpretată o anumită dispoziție legală, ci trebuie să demonstreze de ce această dispoziție devine problematică atunci când urmează a fi aplicată în practică. ... 47. Norma procedurală privitoare la actul de sesizare a instanței supreme este clară și are caracter imperativ, astfel încât este fără putință de tăgadă că încheierea pronunțată de instanța învestită cu soluționarea cauzei trebuie să cuprindă obligatoriu motivele care susțin admisibilitatea procedurii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea. ... 48. În cazul de față, prin Încheierea de sesizare din 30 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin - Secția I civilă în Dosarul nr. 258/208/2016, au fost doar enumerate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, fără ca în cuprinsul acesteia să se regăsească motivele care susțin admisibilitatea sesizării și nici punctul de vedere exprimat de completul învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, din încheiere lipsind orice raționament juridic care să cuprindă delimitarea și relaționarea normelor indicate, de natură să conducă la concluzia că este vorba despre identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate, care să necesite preventiv o rezolvare de principiu, în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie. ... 49. Așadar, instanța de trimitere ar fi trebuit să fie preocupată nu doar de primirea unui răspuns la îndoielile sale privind textul de lege aplicabil speței deduse judecății, ci de a-l identifica și de a realiza, prealabil acestei trimiteri, un examen riguros al îndeplinirii condițiilor impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă. De asemenea avea obligația de a face o interpretare proprie a textului de lege în dezbatere, considerat incident, ce urma a fi reflectată în punctul de vedere al completului, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă. ... 50. În acest sens, în doctrină s-a subliniat că sesizarea trebuie să privească o normă de drept susceptibilă de interpretări diferite, care odată aplicată în cauze concrete ar genera o practică neunitară, iar aceste posibile interpretări diferite, doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. ... 51. De asemenea s-a subliniat că, pentru a se evita abuzul procesual, exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă trebuie să se facă printr-o motivare temeinică. ... 52. În jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut că încheierea care nu cuprinde motivele ce susțin admisibilitatea sesizării și punctul de vedere al completului asupra chestiunii de drept nu îndeplinește condițiile unui act de sesizare legal întocmit și, deci, nu ar putea declanșa o examinare pe fond a problemei de drept supusă dezbaterii în cadrul mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile^2. ... 53. Analizând, în continuare, regularitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: – existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... – cauza să fie soluționată în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 54. Neîndeplinirea unei singure condiții dintre cele enumerate face de prisos analiza celorlalte cerințe. ... 55. De aceea, în prezenta cauză urmează a se verifica cerința referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată. În acest context al analizei, față de susținerile părților, de considerentele și soluția pronunțată de prima instanță în cauză, dar și de criticile deduse judecății în apel, se impun, cu precădere, unele clarificări cu privire la modul în care completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii în ultimă instanță a identificat problema de drept susceptibilă de interpretări diferite, pentru care este necesară o rezolvare de principiu în această procedură. ... 56. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de „chestiune de drept“. În doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Așadar, chestiunea de drept invocată trebuie să privească neapărat interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența și, deci, aplicarea unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile. ... 57. Punerea în mișcare a mecanismului hotărârii prealabile presupune, totodată, ca întrebarea titularului sesizării să vizeze o chestiune de drept punctuală, și nicidecum întreaga problematică a unui text de lege. ... 58. Prin sesizarea de față se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai întâi, să se pronunțe cu privire la caracterul întreruptiv de prescripție al primei acțiuni în stabilirea paternității minorului din afara căsătoriei, formulată de mamă în anul 2000, acțiune care nu a fost soluționată pe fond, ci s-a constatat perimarea sa. Această solicitare nu vizează interpretarea unui text de lege neclar, în sensul considerentelor de mai sus, ci, mai degrabă, probleme ridicate de situația de fapt reținută în speță, de apreciere a circumstanțelor cauzei, ceea ce conduce practic la soluționarea dosarului, dată fiind soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pronunțată de prima instanță, criticată de reclamantă prin apel. ... 59. Așadar, în cazul analizat, prima problemă cuprinsă în întrebarea prealabilă nu vizează o veritabilă chestiune de drept născută dintr-un text de lege incomplet, lacunar, susceptibil de interpretări diferite, ci o problemă de apreciere a circumstanțelor de fapt. ... 60. Referitor la acest aspect, în doctrină s-a arătat în mod clar că, în înțelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie calificată, specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text de lege, fără a-i epuiza înțelesurile sau aplicațiile, nu orice problemă putând face obiectul unei astfel de sesizări. ... 61. Cea de-a doua întrebare adresată, respectiv ca „instanța supremă să se pronunțe asupra normei de drept care ar fi aplicabilă în cazul copilului născut înainte de intrarea în vigoare a Codului civil și de abrogarea Codului familiei, raportat la prevederile art. 427 din Codul civil, cu aplicarea art. 6 alin. (6) din Codul civil și art. 5 din Legea nr. 71/2011“, apare ca improprie, în condițiile în care mecanismul întrebării prealabile reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă nu trebuie utilizat pentru tranșarea, în concret, a temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, acesta fiind creat pentru a-i facilita judecătorului doar interpretarea, lămurirea unui text de lege anume indicat, susceptibil de interpretări diferite, pentru a preîntâmpina apariția practicii neunitare, iar nu pentru a-i arăta care este norma de drept aplicabilă în speță. ... 62. Așa cum în mod constant s-a reținut în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dificultatea serioasă a problemei de drept nu îl scutește pe judecătorul fondului de obligația sa de a judeca. ... 63. Din această perspectivă, identificarea problemei de drept care poate forma obiectul pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie examinată și prin raportare la obligația judecătorului de a primi și soluționa cererile de competența instanțelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, obligație consacrată în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă“. ... 64. În procesul aplicării legii civile, interpretarea legii reprezintă o etapă necesară, în scopul de a stabili conținutul și sensul normei și a o putea aplica situației de fapt conturate în cazul dedus judecății. ... 65. Scopul mecanismului hotărârii prealabile îl constituie prevenirea practicii judiciare neunitare, prin dezlegarea de principiu a unor probleme de drept corect identificate, iar nu soluționarea cererii de chemare în judecată în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. Acesta din urmă este atributul judecătorului cauzei care, în orice ipoteză, chiar și atunci când legea nu prevede dispoziții exprese pentru rezolvarea cererii sau este incompletă, va trebui să recurgă la alte norme juridice sau principii de drept incidente, pronunțând o soluție. ... 66. În cazul în care legea este neclară, judecătorul are obligația de a o interpreta în conformitate cu principiile de drept, în vederea aplicării în cazul dedus judecății și, numai în această situație, în scopul prevenirii unei jurisprudențe neunitare în materie, se poate pune problema eficienței sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 67. De aceea, în cadrul acestei proceduri, instanța supremă nu poate răspunde punctual ultimei probleme de drept, respectiv „aplicabilitatea prevederii art. 427 din Codul civil, referitoare la imprescriptibilitatea dreptului la acțiune în stabilirea paternității pe timpul vieții copilului, și copiilor născuți înainte de intrarea în vigoare a Codului civil“, deoarece aceasta reprezintă însăși problema litigioasă asupra căreia apelanta-reclamantă a solicitat instanței de judecată să se pronunțe, ce trebuie tranșată de judecătorul cauzei, și nicidecum o chestiune de drept care trebuie lămurită de principiu în procedura reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă. ... 68. De altfel, textul art. 427 alin. (1) din Codul civil - „Dreptul la acțiunea în stabilirea paternității nu se prescrie în timpul vieții copilului“ este foarte clar, motiv pentru care nici nu se solicită interpretarea acestei norme, ci numai dacă se aplică și copiilor născuți înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, adică în cazul de speță. ... 69. În dosarul cu care a fost legal învestită, instanța de trimitere se confruntă cu problema identificării normei legale aplicabile acțiunii în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei, născut la data de 27 mai 2000, deci anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a Codului civil, respectiv cu problema prescriptibilității/imprescriptibilității unei asemenea acțiuni, pornită de mamă în numele minorului, în calitate de reprezentant legal, la data de 1 februarie 2016. ... 70. Or, problema identificării legii aplicabile tuturor situațiilor care se subsumează ipotezei normei, dar și orice raționament juridic care să cuprindă delimitarea și relaționarea normelor juridice aflate în conflict este o chestiune de judecată de competența exclusivă a completului legal învestit cu soluționarea cauzei. De asemenea, pe baza unor justificări obiective și rezonabile, tot judecătorul cauzei este competent să spună dacă norma de drept ce se aplică este convențională sau dacă intră în conflict cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ... 71. Reamintind că obiectul procedurii prealabile constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluționarea pe fond a cauzei, finalitatea demersului constând în împiedicarea apariției unei jurisprudențe neunitare în materie, instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăși interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării acțiunii - atribut exclusiv al instanței de drept comun, singura competentă să „spună dreptul“ în cauza dedusă judecății -, nefiind permis Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept să se manifeste în acest sens. ... 72. Pentru toate aceste considerente, ... ...