Decizia ÎCCJ nr. 68/2017 (HP)Punctul IV
Punctul IV
IV. Expunerea succintă a procesului
5. Prin Sentința civilă nr. 293 din 17 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria Reșița în Dosarul nr. 1.862/290/2013*, s-a admis acțiunea formulată de A în contradictoriu cu pârâții B și C, a fost obligată pârâta B să plătească reclamantei suma de 9.834,07 lei, cu titlu de preț servicii, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 4 octombrie 2012 până la achitarea integrală a debitului și suma de 2.701,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a procesului-verbal de îndreptare a erorii materiale, emis de către C. ...
6. Împotriva sentinței anterior menționate a formulat apel pârâtul B, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, precum și chematul în garanție D, prin care a cerut admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii principale și, implicit, a cererii de chemare în garanție formulate împotriva sa. ...
7. Tribunalul Caraș-Severin, prin Decizia civilă nr. 933 din 27 octombrie 2016 în Dosarul nr. 1.862/290/2013*, a admis apelurile formulate de pârâta B, și de chemata în garanție D, a schimbat în parte sentința apelată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B împotriva chematei în garanție E, a obligat chemata în garanție E să plătească pârâtei B suma de 9.834,07 lei, precum și dobânda legală calculată de la data de 4 octombrie 2012 până la achitare, a respins cererea de chemare în garanție formulată de B împotriva chematei în garanție D, a anulat ca netimbrate cererile de chemare în garanție formulate de chematele în garanție F și G, a respins cererea de obligare a chematei în garanție D să plătească pârâtei B cheltuieli de judecată la fond, a menținut restul dispozițiilor sentinței și a obligat chemata în garanție E să plătească apelantei-pârâte B suma de 350,52 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în apel. ...
8. La data de 12 decembrie 2016, apelanta-pârâtă B a depus la dosar o cerere de completare a dispozitivului, solicitând admiterea cererii și completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 933 din 27 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 1.862/290/2013* în sensul obligării chematei în garanție E să achite către apelanta-pârâtă B cheltuielile de judecată în sumă de 3.706,40 lei datorate de pârâtă reclamantei, în fond, precum și suma de 4.053 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată suportate de pârâtă pe parcursul procesului în fond. ...
9. La data de 10 ianuarie 2017, intimata chemată în garanție E a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 933 din 27 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, susținând că, în conformitate cu dispozițiile art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul pentru formularea acestei cereri este de 15 zile de la pronunțarea deciziei a cărei completare se cere. ...
10. Apelanta-pârâtă B a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției tardivității cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 933 din 27 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, susținând că termenul în care se poate formula această cerere este de 30 de zile de la comunicare, același termen ca și pentru atacarea soluției din apel. ... ...
Sursa oficială ↗