Decizia ÎCCJ nr. 6/2020 (HP)Punctul II

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 20.01.2020 · dosar 2.024/270/2016
Punctul II
II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 8. Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești, la data de 19 aprilie 2016, reclamanta, persoană fizică, în contradictoriu cu pârâții, societatea de asigurări A, societatea comercială B și persoana fizică C, a solicitat obligarea pârâtei societatea de asigurări A la plata sumei de 23.465 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor necesare autoturismului proprietatea sa, avariat într-un accident rutier de către pârâtul persoana fizică C. ... 9. Reclamanta a susținut că, la data de 16.12.2015, în jurul orei 4,00, în timp ce autoturismul proprietatea sa, condus de soțul său, se deplasa între două localități, a fost acroșat într-o curbă de autovehiculul condus de pârâtul persoana fizică C, care a tăiat curba, pătrunzând pe contrasens, iar evitarea impactului nu a fost posibilă. ... 10. A arătat că acest din urmă autovehicul este proprietatea pârâtei societatea comercială B, având poliță de asigurare RCA valabilă, încheiată cu asigurătoarea pârâtă A, că a efectuat constatarea amiabilă de accident și s-a deschis dosarul de daună, pârâtul persoană fizică recunoscând că este vinovat de producerea accidentului. ... 11. La data de 11.02.2016, pârâta societate de asigurări a comunicat reclamantei că nu poate soluționa favorabil cererea sa de despăgubiri, pretinzând stabilirea acestora prin hotărâre judecătorească. ... 12. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 alin. (3) din Codul de procedură civilă și Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 136/1995). ... 13. Prin întâmpinarea formulată, pârâta societatea de asigurări A a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, arătând că vehiculul care a provocat accidentul este un utilaj de deszăpezire și, chiar dacă vina ar aparține în totalitate conducătorului acestuia, evenimentul asigurat nu validează pe polița RCA, fiind un risc exclus, potrivit dispozițiilor art. 27 pct. 11 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare (Norma nr. 23/2014), respectiv pentru prejudicii produse de dispozitivele sau instalațiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalații de lucru. ... 14. Având în vedere că, la data evenimentului, pârâta societate comercială deținătoare a autoutilitarei nu avea încheiată cu societatea de asigurări pârâtă poliță de răspundere civilă și că evenimentul nu reprezintă risc asigurat pe polița de asigurare de răspundere civilă obligatorie, societatea de asigurări pârâtă nu poate fi obligată la plata despăgubirilor. ... 15. Prin notele de ședință formulate, pârâtul persoană fizică a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, prin raportare la dispozițiile art. 54 din Legea nr. 136/1995, arătând și că, pe perioada realizării acțiunii de prevenție, nu a acționat/utilizat lama frontală pentru deszăpezire, pe carosabil nefiind depusă zăpadă, singura instalație montată pe autospeciala utilizată fiind aruncătorul de materiale antiderapante. ... 16. Pârâta societatea comercială B a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, în principal, iar în cazul în care se va reține culpa conducătorului auto al autoutilitarei, obligarea pârâtei asigurător la plata despăgubirilor, în subsidiar. ... 17. A arătat că, pe perioada realizării acțiunii de prevenție, conducătorul auto nu a acționat/utilizat lama frontală pentru deszăpezire, pe carosabil nefiind depusă zăpadă, singura instalație montată pe autospeciala utilizată fiind aruncătorul de materiale antiderapante. A mai arătat că, potrivit declarațiilor, autospeciala de deszăpezire era echipată cu girofare de avertizare de culoare galbenă aflate în funcțiune și, potrivit dispozițiilor legale, conducătorul autoturismului deținut de reclamantă avea obligația de a manifesta prudență. ... 18. S-a arătat că, așa cum rezultă din cuprinsul certificatului de înmatriculare al autoutilitarei, aceasta este prevăzută cu următoarele dotări opționale: plug frontal lateral, dispozitiv de împrăștiere materiale antiderapante marca Krane, pentru care s-a încheiat polița de asigurare de răspundere civilă RCA, la momentul încheierii acesteia asigurătorul cunoscând faptul că autospeciala era prevăzută cu dispozitivele și instalațiile indicate. ... 19. Prima instanță, prin Sentința civilă nr. 666 din 27 martie 2017, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului persoana fizică C, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta societatea de asigurări A, a respins, ca nefondat, capătul de cerere formulat în subsidiar, în contradictoriu cu pârâții societatea comercială B și persoana fizică C și a obligat pe pârâta societatea de asigurări A la plata despăgubirilor în sumă de 23.465 lei către reclamantă, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu de avocat. Totodată, a fost obligată reclamanta la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 1.278 lei către stat, iar pârâta societatea de asigurări A la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.278 lei - taxa de timbru, către reclamantă, condiționat de dovada plății de către reclamantă a acestei taxe către stat. ... 20. Instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din declarațiile testimoniale existente la dosarul cauzei și, mai ales, față de susținerea proprie a pârâtului persoana fizică C, dată cu ocazia cercetării împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, dar și cu ocazia interogatoriului, este foarte posibil ca acesta să fi acroșat autovehiculul condus de soțul reclamantei cu lama utilajului pe care îl conducea. ... 21. Tot din probele administrate a reieșit faptul că lama pentru deszăpezire nu a fost acționată în dimineața zilei în care s-a produs accidentul, rezultând, așadar, că nu sunt incidente prevederile art. 27 pct. 11 din Norma nr. 23/2014, invocate de către asigurător, și care se referă în mod clar la prejudicii produse de dispozitive sau de instalații montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalații de lucru. Cu alte cuvinte, nu este întrunită cerința specială a legii privind utilizarea respectivului utilaj sau instalații de lucru, chiar la momentul producerii evenimentului rutier. ... 22. Din probele administrate a rezultat că pârâtul persoană fizică a utilizat materialul antiderapant care se împrăștie pe șosea cu un alt utilaj de împrăștiere, poziționat în spatele autovehiculului condus de acesta, potrivit certificatului de înmatriculare și planșelor foto aflate la dosarul cauzei, și care nu avea cum să fi produs accidentul rutier. ... 23. De altfel, societatea de asigurări nici nu a susținut faptul că respectiva lamă de deszăpezire se afla în acțiune la momentul producerii accidentului, susținând că simpla sa prezență pe autovehicul la data producerii accidentului este suficientă pentru a înlătura răspunderea sa civilă, ceea ce nu este în spiritul și litera legii. ... 24. Instanța de fond a apreciat că declarațiile martorilor audiați sunt concordante și se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, în sensul că lama autoutilitarei conduse de către pârâtul persoană fizică ar fi acroșat autovehiculul reclamantei, iar conducătorul acestui din urmă autovehicul nu a tăiat curba pe respectivul segment de drum, ca să fi produs astfel accidentul. ... 25. Instanța de fond a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. (2) pct. 1 din Norma nr. 23/2014, care statuează asupra obligației asigurătorului de a răspunde față de prejudiciul cauzat terțului păgubit de către asiguratul său. ... 26. Apelurile declarate împotriva hotărârii instanței de fond de către reclamantă și pârâta societate de asigurări au fost admise, sentința apelată fiind schimbată, în parte, în sensul admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată și obligării pârâtului persoană fizică C, în solidar cu pârâta societate comercială B, la plata către reclamantă a sumei de 23.465 lei, reprezentând despăgubiri (Decizia nr. 594 din 24 aprilie 2018 a Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal). ... 27. Instanța de apel a respins, ca nefondată, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta societate de asigurări și a obligat pe pârâții societatea comercială B și persoana fizică C la plata către stat a sumei de 1.917,12 lei, reprezentând taxele de timbru încuviințate a fi scutite pentru reclamantă de către instanța de fond și instanța de apel, pe calea cererii de ajutor public judiciar. ... 28. De asemenea, au fost obligați pârâții societatea comercială B și persoana fizică C la plata sumei de 2.000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, și reclamanta la plata către pârâta societate de asigurări a sumei de 639,12 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. ... 29. Instanța de apel a menținut soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului persoana fizică C. ... 30. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele: ... 31. Conform art. 27 pct. 11 din Norma nr. 23/2014, asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru „prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalațiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalații de lucru“. ... 32. Prima instanță a apreciat în mod greșit că, în speță, nu este incident textul legal citat întrucât cu autovehiculul condus de pârâtul persoană fizică nu se realiza o activitate de deszăpezire, lama de deszăpezire nefiind în funcțiune, ci doar se împrăștia materialul antiderapant pe șosea cu un alt utilaj de împrăștiere, poziționat în spatele autovehiculului. ... 33. S-a reținut că aceasta este o interpretare restrictivă a art. 27 pct. 11 din Norma nr. 23/2014. ... 34. Niciuna dintre părți nu contestă faptul că, în ziua accidentului, cu autovehiculul condus de intimatul-pârât persoană fizică nu se realizau activități de deszăpezire (lama fiind inactivă), ci activități ce pregăteau această etapă, respectiv de împrăștiere a materialului antiderapant pe șosea. Or, pentru a fi incident cazul de excludere de la asigurarea RCA menționat de dispozițiile normative citate este necesar ca vehiculul pe care sunt montate dispozitive sau instalații în vederea desfășurării de activități profesionale să nu fi fost utilizat ca utilaj sau instalație de lucru. ... 35. În speță, însă, acesta era manevrat ca utilaj de lucru, acționând cu girofarele în funcțiune, într-o acțiune destinată să asigure pe timp de iarnă starea corespunzătoare a drumurilor. Pentru a se accepta interpretarea primei instanțe (de incidență a asigurării RCA), ar fi fost necesar ca autoutilitara să fi efectuat o simplă deplasare dintr-un loc în altul, în afara desfășurării unei activități profesionale. În plus, nici asigurătorul și nici intimata-pârâtă societate comercială, deținătoare a autoutilitarei, nu au contestat faptul că obișnuiesc, pentru utilajele folosite în activități profesionale (spre exemplu: activități de deszăpezire), să încheie polițe de asigurare distincte, la acel moment neexistând întocmită o astfel de poliță. ... 36. Instanța de apel a reținut, în concluzie, că probele administrate sunt în sensul reținerii cazului de excludere de la asigurarea RCA, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu societatea de asigurări fiind deci neîntemeiată. ... 37. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel au formulat recurs pârâții societatea comercială B și persoana fizică C, arătând că din considerentele acesteia se deduce că prin simpla împrejurare că autoutilitara efectua o operațiune destinată să asigure starea corespunzătoare a drumurilor pe timp de iarnă aceasta ar reprezenta în sine un utilaj/o instalație de lucru, în sensul prevederilor art. 27 pct. 11 din Norma nr. 23/2014, interpretare care adaugă la lege. ... 38. Au susținut recurenții-pârâți că din coroborarea prevederilor art. 27 pct. 11 și art. 26 alin. (2) pct. 1 din Norma nr. 23/2014 rezultă că există o distincție clară între situația dispozitivelor și instalațiilor montate pe vehicule care produc un prejudiciu fără să fie utilizate/acționate/aflate în funcțiune și situația în care dispozitivele sau instalațiile montate pe autovehicule sunt în funcționare și utilizate potrivit destinației acestora. ... 39. Instanța de apel a apreciat că formularea „utilizate ca utilaje ori instalații de lucru“ poate fi interpretată in extenso, în sensul că se referă la utilajul în sine care desfășoară o activitate profesională, utilizând una din instalațiile cu care este echipat, deși din redactarea Normei nr. 23/2014 rezultă contrariul, respectiv că se referă exclusiv la dispozitive/instalații montate pe un autovehicul și la situația de fapt în care acestea sunt în funcțiune. ... 40. Astfel, indiferent că autospeciala societății comerciale ar fi efectuat o simplă deplasare, cum menționează instanța de apel, sau că aceasta răspândea material antiderapant, accidentul rutier s-ar fi produs în aceleași condiții, perspectivă din care Norma nr. 23/2014 nu poate fi interpretată în sensul că este incidentă prin raportare la un aspect (utilizarea dispozitivului de împrăștiere a materialului antiderapant), fără nicio relevanță sau legătură cu cauzele sau dinamica producerii accidentului. ... 41. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă societate de asigurări a arătat că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, în raport cu modul de interpretare a art. 27 pct. 11 din Norma nr. 23/2014, nu este fondat, întrucât pentru utilajele de deszăpezire există o poliță specială, iar în condițiile în care utilajul era manevrat ca utilaj de lucru, avea girofaruri aprinse și era într-o acțiune destinată să acopere pe timp de iarnă starea corespunzătoare a drumurilor, este total eronată afirmația recurentei, potrivit căreia, indiferent dacă se efectua o simplă deplasare sau se împrăștia material antiderapant, accidentul s-ar fi produs la fel. ... 42. A susținut intimata că, dacă nu se împrăștia material antiderapant, vehiculul ar fi circulat mai aproape de marginea drumului și, în mod sigur, mult mai precaut, întrucât nu ar fi avut girofaruri în funcțiune (girofarul având rolul de a-i atenționa pe ceilalți participanți la trafic). ... 43. În fața instanței de recurs, pârâta societatea comercială B a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 și art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul dezbaterii. ... ...
Sursa oficială ↗