Decizia CCR nr. 675/2024Punctul 4
Punctul 4
4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că sintagma „se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la acordarea liberării“ din cuprinsul textului criticat este clară, precisă și previzibilă, nefiind de natură a ridica dificultăți în interpretarea și aplicarea sa de către instanțele judecătorești. În aceste condiții, se arată că prin interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 28 aprilie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a adăugat la legea penală, reglementând, practic o nouă ipoteză juridică, cea a infracțiunilor comise, dar și descoperite anterior liberării condiționate. Or, o astfel de operațiune este de competența exclusivă a Parlamentului, care prin lege organică poate reglementa infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora, conform dispozițiilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. h) , excedând competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, conform art. 126 alin. (3) din Constituție, asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești. Pentru aceleași motive, se arată că textul criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) ce reglementează principiul separației și echilibrului puterilor în stat. ...
Sursa oficială ↗