Sari la conținut

Decizia CCR nr. 669/2024Punctul 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
03.12.2024
Dosarul
1.312/333/2021

9. Astfel, transformarea taxei judiciare de timbru, eșalonată sau amânată, în creanță fiscală obligatorie este inechitabilă, atâta vreme cât este posibil ca și după eșalonare taxa judiciară de timbru să fie imposibil de achitat de către beneficiarul ajutorului public judiciar. Or, pentru ca procedura de ajutor public judiciar să fie una echitabilă se impune ca solicitantul să poată, după soluționarea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, să decidă dacă mai dorește sau nu să continue litigiul pentru care se datorează taxa judiciară de timbru, iar în cazul în care renunță la judecată la primul termen după eșalonare/ amânare să nu mai datoreze această taxă. În caz contrar se ajunge la situații absurde în care reclamantul, conștient că nu poate suporta taxa judiciară de timbru eșalonată, renunță la judecată imediat după admiterea cererii de ajutor public judiciar, însă continuă să datoreze taxa, fiind executat silit pentru aceasta, deși izvorul taxei, respectiv acțiunea în instanță, nu mai există, iar instanțele judecătorești nu au prestat niciun serviciu. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie