Decizia CCR nr. 671/2024Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.12.2024 · dosar 2.750/30/2021
Punctul 23
23. Curtea observă că pentru a stabili întinderea efectelor ultimelor modificări aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2020 prin Legea nr. 166/2021, din perspectiva restrângerii sferei persoanelor beneficiare ale stimulentului de risc, dar și a cuantumului dreptului salarial, prin comparație cu forma anterioară a ordonanței de urgență, se impune a se porni de la prevederile legale care guvernează aplicarea în timp a legii civile, conținute de normele art. 6 din Codul civil. Astfel, consacrând principiul neretroactivității legii, alin. (1) al art. 6 dispune că legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta neavând putere retroactivă. Efectele acestui principiu sunt menționate în alineatele următoare ale articolului, în care se arată că „dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare“ [art. 6 alin. (5) ], în vreme ce „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor“ [art. 6 alin. (2) ], iar „dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi“ [art. 6 alin. (6) ]. ...
Sursa oficială ↗