Decizia CCR nr. 670/2024Punctul 26

26. Cu alte cuvinte, în cazul în care constată practicarea profesiei de medic de către o persoană care nu are această calitate, CMR este în drept să sesizeze organele de urmărire penală în vederea începerii urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni. Potrivit dispozițiilor art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când există indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul va dispune continuarea urmăririi penale față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect, iar, în ipoteza în care procurorul constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, pune în mișcare acțiunea penală prin ordonanță. Cu privire la momentul și condițiile în care este pusă în mișcare acțiunea penală față de persoana care dobândește astfel calitatea de inculpat, Curtea Constituțională s-a pronunțat, de exemplu, prin deciziile nr. 99 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 27 iunie 2018, și nr. 111 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iunie 2019, în care, analizând coroborat dispozițiile art. 7 alin. (1) , ale art. 15 și ale art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, a desprins condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune punerea în mișcare a acțiunii penale. Astfel, procurorul trebuie să constate existența unor probe din care să rezulte că o persoană a săvârșit o infracțiune [pentru a fi îndeplinită această condiție, nu trebuie să se constate, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, acest lucru fiind apanajul instanței judecătorești, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală], pe de-o parte, precum și inexistența unei cauze legale, dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, care să împiedice punerea în mișcare a acțiunii penale, pe de altă parte. Procurorul este obligat să dispună punerea în mișcare a acțiunii penale, cu excepția cazului în care acesta aplică dispozițiile art. 318 din același act normativ. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor, în cuprinsul art. 7 alin. (1) din Codul de procedură penală, a sintagmei „este obligat“, astfel încât nu se poate interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul punerii în mișcare a acțiunii penale, cu excepția aplicării dispozițiilor art. 318 din același act normativ (a se vedea Decizia nr. 99 din 1 martie 2018, precitată, paragraful 45). Așa fiind, contrar susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile art. 393 alin. (3) din lege nu se referă la orice fapte, ci doar la cele privind caracterul ilicit al exercitării profesiei, astfel că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta privind calitatea legii, sfera de aplicare a acestor norme fiind clar stabilită, și nici nu sunt deficitare din perspectiva lipsei de corelare cu prevederile din același act normativ, în ceea ce privește încadrarea infracțiunii de practicare a profesiei de medic de către o persoană care nu are această calitate [art. 393 alin. (1) ] și punerea în mișcare a acțiunii penale aferente [art. 393 alin. (3) ], precum și cu cele ale Codului penal la care textele criticate din lege fac trimitere (art. 348 din Codul penal). ...