Decizia CCR nr. 646/2024Punctul 16
Punctul 16
16. În ceea ce privește dispozițiile art. 6 alin. (4) din Codul civil, ale art. 201 din Legea nr. 71/2011, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, și ale art. 3 și 18 din Decretul nr. 167/1958, care permit instanțelor judecătorești constatarea din oficiu a prescripției dreptului material la acțiune în litigiile cu soluționarea cărora sunt învestite și reglementează conflictul de legi în timp, Curtea observă că autorii excepției critică, în realitate, modul în care Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a înțeles să interpreteze aceste prevederi sub aspectul aplicabilității instituției prescripției extinctive asupra prestațiilor de asigurări sociale neefectuate de Casa de Pensii a Municipiului București. Astfel, autorii excepției, reclamanți în cauză, sunt nemulțumiți de faptul că instanța judecătorească a considerat prescris dreptul de a solicita obligarea instituției menționate la plata prestațiilor succesive de asigurări sociale lunare neachitate, privite ca drept de creanță prescriptibil în termenul general de 3 ani, pe când, în opinia reclamanților, aceasta ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că, potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 263/2010, dreptul la pensie nu se prescrie. ...
Sursa oficială ↗