Decizia CCR nr. 656/2024Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.11.2024 · dosar 7.781/256/2020
Punctul 16
16. Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește critica referitoare la necorelarea dispozițiilor din Legea nr. 333/2003 cu prevederile Legii nr. 289/2005 și ale Hotărârii Guvernului nr. 203/1994, republicată, cu modificările ulterioare, invocă jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a reținut că în exercitarea controlului de constituționalitate aceasta are competența să se pronunțe asupra constituționalității legilor și ordonanțelor criticate prin raportare la dispozițiile sau principiile consacrate de Legea fundamentală, iar nu să coroboreze sau să coreleze diversele acte normative ce fac parte din dreptul intern. Coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ. De asemenea, Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta fiind de competența instanței de judecată (interpretarea și aplicarea legii). Tribunalul apreciază că dispozițiile criticate nu încalcă regulile constituționale privind calitatea legilor, deoarece indică cine trebuie să asigure paza și protecția bunurilor și valorilor deținute. Norma este previzibilă, fiind suficient de precisă și de clară pentru a putea fi aplicată, permițând, de asemenea, destinatarilor să prevadă într-o măsură rezonabilă consecințele nerespectării acesteia. Instanța judecătorească mai apreciază că nici dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție nu sunt încălcate, nefiind relevate eventuale discriminări nejustificate sau privilegii pentru o anumită categorie de persoane. ...
Sursa oficială ↗