Decizia CCR nr. 656/2024Punctul 18
Punctul 18
18. Guvernul a transmis punctul său de vedere în dosarele Curții Constituționale nr. 3.664D/2021, nr. 3.693D/2021, nr. 3.694D/2021 și nr. 1.737D-1.744D/2022, prin care, în principal, susține caracterul neîntemeiat al excepției de neconstituționalitate. Reținând că dispozițiile legale criticate reglementează categoria unităților destinatare ale normelor juridice, respectiv obligațiile instituite în sarcina conducătorilor acestor unități, având în vedere că activitatea de pază este o activitate cu caracter special, desfășurată în scopul asigurării siguranței obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existența materială a acestora, precum și al protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața, integritatea fizică sau sănătatea, Guvernul apreciază că normele juridice sunt previzibile și suficient de precise și clare pentru a putea fi aplicate. De asemenea, consideră că, în raport cu criticile de neconstituționalitate formulate prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, excepția este inadmisibilă, deoarece problemele care vizează modul de interpretare a dispozițiilor legale analizate și neconcordanța acestora cu legislația în vigoare nu pot forma obiect al controlului de constituționalitate. În ceea ce privește invocarea art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, Guvernul arată că aceste dispoziții nu sunt incidente în speță, având în vedere că principiul egalității în fața legii vizează cetățenii, în calitate de persoane fizice, și nu este aplicabil și persoanelor juridice în mod direct, ci numai în măsura în care, prin intermediul persoanei juridice, cetățenii își exercită un drept sau o libertate constituțională. Or, în speță nu este în discuție exercitarea unui drept cetățenesc. ...
Sursa oficială ↗