Decizia CCR nr. 641/2024Punctul 5

5. Sintetizând, se poate afirma, pe baza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, că instanța de judecată învestită cu analiza proporționalității unei acuzații în materie penală, în sensul autonom prevăzut de art. 6 din Convenție, este obligată să verifice dacă respectiva sancțiune, indiferent dacă este principală sau complementară, natura sa neprezentând relevanță, corespunde gradului de pericol social concret, iar nu doar abstract, al faptei și, totodată, să adapteze respectiva sancțiune la situația personală a contravenientului. Sub acest aspect, în jurisprudența sa în aplicarea art. 6 din Convenție, Curtea europeană a reținut în mod constant că un organ judiciar nu poate fi considerat „instanță“ cu deplină jurisdicție dacă nu are competența de a aprecia asupra proporționalității sancțiunii (hotărârile din 26 septembrie 1995, 24 septembrie 2009, 27 iulie 2006, pronunțate în cauzele Diennet împotriva Franței, paragraful 34, Merigaud împotriva Franței, paragraful 69, respectiv Gubler împotriva Franței, paragraful 26). ...