Decizia ÎCCJ nr. 33/2017 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Aspectele de admisibilitate reținute de titularul sesizării
12. Prin Încheierea de sesizare din data de 28 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 42.999/3/2015, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a constatat îndeplinite cerințele de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte: ...
13. Cauza se află pe rolul unui complet al Curții de Apel București, care judecă în ultimă instanță. ...
14. De dezlegarea chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a procesului. Astfel, modul de interpretare a dispozițiilor legale în discuție constituie însăși problema de drept a speței, antamând atât obiectul, cât și cauza juridică a cererii. ...
15. În fapt, apelantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu, drepturile sale de pensie fiind recalculate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare (Legea nr. 119/2010), ale Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) -h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, coroborate cu cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2010. ...
16. Prin Sentința civilă nr. 1.480 din 6 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția I civilă în Dosarul nr. 58.004/3/2011, pentru un număr de 123 de pensionari, printre care și apelantul din prezenta cauză, au fost anulate deciziile de revizuire emise în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) -h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011) și a Legii nr. 119/2010, s-a dispus restabilirea situației anterioare emiterii deciziilor de revizuire, în sensul repunerii și menținerii în plată a pensiilor stabilite potrivit Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 223/2007). Au fost obligate intimatele Casa Județeană de Pensii Ilfov și Casa de Pensii a Municipiului București la achitarea sumelor de bani reprezentând diferența dintre pensia stabilită conform Legii nr. 223/2007 și pensia revizuită/recalculată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 și al Legii nr. 119/2010, de la momentul recalculării/revizuirii și până la momentul repunerii efective în plată a pensiei de serviciu, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. ...
17. Prin Decizia din 28 august 2014 a Casei Locale de Pensii Sector 1 București a fost pusă în executare Sentința civilă nr. 1.480 din 6 iunie 2014 a Tribunalului Prahova în ceea ce îl privește pe reclamant. ...
18. Ulterior, prin Decizia nr. 118 din 10 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, a fost admis recursul declarat de pârâtă și, în consecință, a fost modificată în parte Sentința civilă nr. 1.480 din 6 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că: a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului București prin cererea de recurs, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația precizată și completată succesiv - în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect deciziile de revizuire anulate de tribunal, a fost înlăturată dispoziția privind obligarea intimatelor-recurente Casa Județeană de Pensii Ilfov și Casa de Pensii a Municipiului București la achitarea sumelor de bani reprezentând diferența dintre pensia stabilită conform Legii nr. 223/2007 și pensia revizuită/recalculată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 și al Legii nr. 119/2010, de la momentul recalculării/revizuirii și până la momentul repunerii efective în plată a pensiei de serviciu etc. ...
19. Prin Decizia de debit din 26 octombrie 2015 - contestată în prezenta cauză - având în vedere Decizia nr. 118 din 10 februarie 2015, pronunțată în recurs de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, și Referatul plăți prestații nr. xxx/26.10.2015, casa locală de pensii a procedat la emiterea acestui titlu executoriu în vederea recuperării sumelor încasate necuvenit de apelant în perioada octombrie 2014-februarie 2015, în cuantum total de 322.909 lei. ...
20. Conform anexei la această decizie, în luna octombrie 2014 s-a plătit suma de 289.695 lei, reprezentând diferența dintre pensia stabilită conform Legii nr. 223/2007 și pensia revizuită/recalculată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 și al Legii nr. 119/2010, de la momentul recalculării/revizuirii, respectiv septembrie 2010-octombrie 2014 inclusiv. ...
21. Problema de drept este nouă, nefăcând obiectul dezlegării printr-o altă hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ...
22. Instanța de trimitere a apreciat în sensul utilității sesizării instanței supreme și din perspectiva opiniilor divergente exprimate în materie, prin soluții de practică judiciară, fără să se poată constata însă cristalizarea unei jurisprudențe suficient de articulate în vreunul dintre sensuri, astfel încât să lipsească de obiect și efect util prezenta sesizare. ...
23. Au fost menționate două decizii relevante, care reflectă jurisprudența neunitară la nivelul Secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București, după cum urmează: ...
24. Într-o primă opinie, exprimată în cuprinsul Deciziei civile nr. 3.991 din 5 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 30.784/3/2015, s-a apreciat că, în situația unui debit constatat ulterior intrării în vigoare a legii amnistiei (1 octombrie 2014), acesta intră sub incidența legii amnistiei numai cu condiția de a fi fost încasat de pensionar până la data intrării în vigoare a legii. Pentru sumele plătite necuvenit ulterior acestei date se emite decizie de recuperare. ...
25. Prin cea de-a doua opinie, exprimată în cadrul Deciziei civile nr. 4.157 din 12 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 29.754/3/2015, s-a reținut că textul Legii nr. 125/2014 și al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 conduce la concluzia că, indiferent de data când debitul a fost constatat, anterior ori ulterior intrării în vigoare a legii (1 octombrie 2014), scutirea se aplică pentru suma reprezentând debit, dacă este corespunzătoare perioadei anterioare acestei date. Scopul legii a fost de a scuti de la recuperare sumele necuvenite, plătite destinatarilor legii, aferente perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014. ...
26. S-a arătat că, în cadrul ședinței de practică neunitară de la nivelul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din luna octombrie 2016, cu majoritate, s-a apreciat ca fiind corectă cea de-a doua opinie. ... ...
Sursa oficială ↗