Decizia ÎCCJ nr. 16/2017 (HP)Punctul IV
Punctul IV
IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele de judecată arondate
IV.1. Referitor la prima chestiune de drept, „Dacă prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 319/2015, prin care s-a instituit obligația de notificare a titularului permisului de portarmă cu 6 luni înainte de expirarea valabilității permisului, constituie o normă de dezincriminare, instituind o condiție preexistentă pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (6) din Codul penal sau, dimpotrivă, fapta rămâne infracțiune independent de îndeplinirea sau neîndeplinirea obligației de notificare“, într-o opinie majoritară s-a susținut că prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 319/2015, nu constituie o normă de dezincriminare a infracțiunii prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal.
S-a apreciat că dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, modificată și completată prin Legea nr. 319/2015, prevăd că titularul unui permis de armă este obligat să se prezinte la structura de poliție competentă înainte de expirarea termenului de 5 ani, fără ca această obligație să depindă de notificarea instituită prin alin. (3) teza finală a art. 25 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 319/2015. Obligația instituită în sarcina titularului unui permis de armă prin art. 25 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor este independentă de obligația instituită în sarcina organelor de poliție prin teza finală a art. 25 alin. (3) din aceeași lege. Dacă legiuitorul ar fi înțeles ca obligația de prezentare să fie subsecventă notificării și să depindă de aceasta, ar fi stabilit ca termenul de prezentare să curgă de la data notificării până la expirarea termenului de valabilitate.
În atare situație, prin încălcarea obligației instituite în sarcina titularului unui permis de armă, la expirarea termenelor prevăzute de lege, cu îndeplinirea sau nu a obligației de notificare instituite prin alin. (3) teza finală a art. 25 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 319/2015, deținerea armei devine fără drept și cade sub incidența dispozițiilor art. 342 din Codul penal.
Conform art. 342 din Codul penal,
(1) Deținerea, portul, confecționarea, precum și orice operațiune privind circulația armelor letale, a munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcționarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. [...]
(6) Nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. [...].
Din această dispoziție legală rezultă că titularul unui permis de armă, a cărui valabilitate nu a fost prelungită conform art. 25 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este obligat să depună arma și muniția la un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, în caz contrar cade sub incidența dispozițiilor art. 342 alin. (6) din Codul penal.
În acest sens s-au exprimat următoarele instanțe: Curtea de Apel Bacău (Judecătoria Roman), Curtea de Apel Brașov (Tribunalul Covasna, Judecătoria Târgu Secuiesc), Curtea de Apel București [Tribunalul București și judecătoriile arondate (opinie majoritară), Tribunalul Ialomița, Judecătoria Alexandria], Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Cluj, Judecătoria Turda), Curtea de Apel Galați (Judecătoria Brăila), Curtea de Apel Iași (Judecătoria Vaslui), Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploiești (Judecătoria Câmpina), Curtea de Apel Târgu Mureș (Tribunalul Mureș, Judecătoria Miercurea-Ciuc) și Curtea de Apel Timișoara (Tribunalul Arad, Tribunalul Timiș, Judecătoria Reșița).
În opinia minoritară s-a apreciat că prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, modificate prin Legea nr. 319/2015, prin care s-a instituit obligația de notificare a titularului permisului de portarmă cu 6 luni înainte de expirarea valabilității permisului, constituie o normă de dezincriminare, instituind o condiție preexistentă pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, deoarece legea penală mai favorabilă este, de regulă, retroactivă, cu excepția cazurilor în care legiuitorul a restrâns în mod expres incidența acesteia.
În acest sens s-au pronunțat: Curtea de Apel Bacău (Judecătoria Moinești), Curtea de Apel Brașov - opinie minoritară (Tribunalul Brașov, Judecătoria Rupea), Curtea de Apel București (Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Urziceni), Curtea de Apel Cluj (Judecătoria Năsăud), Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Ploiești (Tribunalul Prahova, Judecătoria Sinaia, Judecătoria Mizil), Curtea de Apel Târgu Mureș (Judecătoria Luduș, Judecătoria Odorheiu Secuiesc), Curtea de Apel Timișoara (Tribunalul Caraș-Severin). ...
IV.2. Referitor la cea de-a doua chestiune de drept, „În caz de dezincriminare, având în vedere prevederile art. 2 din Codul penal privind legalitatea sancțiunilor de drept penal, dacă prin încheiere, în procedura prevăzută de art. 340, art. 341 din Codul de procedură penală s-a dispus respingerea plângerii împotriva ordonanței de clasare, clasarea fiind întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală (fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege), în procedura prevăzută de art. 549 ind. 1 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară poate pronunța oricare dintre soluțiile prevăzute de lege sau, dimpotrivă, încheierea prin care s-a decis cu privire la temeiul clasării este intrată în puterea lucrului judecat“, într-o opinie majoritară s-a apreciat că, în caz de dezincriminare, dacă printr-o încheiere pronunțată în procedura prevăzută de art. 340-art. 341 din Codul de procedură penală s-a dispus respingerea plângerii împotriva ordonanței de clasare, în procedura prevăzută de art. 549^1 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară poate pronunța oricare dintre soluțiile prevăzute de lege, întrucât în această procedură are loc o nouă judecată, cu un obiect distinct.
În acest sens s-au exprimat următoarele instanțe: Curtea de Apel Bacău (Judecătoria Moinești), Curtea de Apel Brașov - opinia minoritară (Judecătoria Rupea), Curtea de Apel București (Tribunalul București, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Urziceni), Curtea de Apel Cluj (Judecătoria Năsăud), Curtea de Apel Iași (Judecătoria Vaslui), Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Ploiești (Tribunalul Prahova, Judecătoria Sinaia, Judecătoria Mizil), Curtea de Apel Timișoara (Tribunalul Timiș, Tribunalul Caraș-Severin).
În opinia minoritară s-a apreciat că, în caz de dezincriminare, dacă prin încheierea pronunțată în procedura prevăzută de art. 340-art. 341 din Codul de procedură penală s-a dispus respingerea plângerii împotriva ordonanței de clasare, în procedura prevăzută de art. 549^1 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară nu poate pronunța oricare dintre soluțiile prevăzute de lege, încheierea prin care s-a decis cu privire la temeiul clasării fiind intrată în puterea lucrului judecat.
În acest sens s-au pronunțat: Curtea de Apel Brașov (Tribunalul Brașov, Tribunalul Covasna, Judecătoria Târgu Secuiesc), Curtea de Apel București, Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Cluj, Judecătoria Turda), Curtea de Apel Târgu Mureș (Judecătoria Luduș, Judecătoria Odorheiu Secuiesc), Curtea de Apel Timișoara (Tribunalul Arad). ... ...
Sursa oficială ↗