Sari la conținut

Decizia CCR nr. 618/2024Punctul 28

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
07.11.2024
Dosarul
6.951/2/2019

28. În fine, Curtea observă că lipsa adoptării unor norme tranzitorii, care să reglementeze situații ca cea în care autorii excepției susțin că s-ar afla, nu reprezintă o chestiune de constituționalitate, ci de oportunitate legislativă, aflată la latitudinea legiuitorului, care are capacitatea de a evalua necesitatea elaborării acestora. În ceea ce privește situațiile concrete, din fiecare caz în parte, Curtea apreciază că este o chestiune de aplicare a legii în timp, instanțele învestite cu soluționarea litigiilor în cadrul cărora a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate având competența exclusivă de a decide dacă și în ce măsură sunt aplicabile în cauză prevederile art. 6 alin. (4) din Codul civil, potrivit cărora diversele termene (de prescripție, de decădere, de uzucapiune etc.) începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, ori dacă prevederile criticate sunt de imediată aplicare. Cu alte cuvinte, aprecierea cu privire la natura juridică de drept substanțial sau de drept procedural, cu implicațiile corespunzătoare, revine instanțelor judecătorești. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie