Decizia ÎCCJ nr. 10/2017 (HP)Punctul IX

IX. Opiniile instanţelor judecătoreşti În urma consultării instanţelor de judecată s-au conturat două opinii: Potrivit primei opinii, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, după admiterea în principiu, poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal, pentru care existau probe la dosar. În acest sens au opinat curţile de apel: Galaţi, Oradea, Târgu Mureş, tribunalele: Covasna, Prahova, Gorj, Caraş-Severin, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman, Tulcea, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, judecătoriile: Topliţa, Luduş, Vaslui, Rupea, Reşiţa, Oraviţa, Moldova Nouă, Zimnicea, precum şi judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Sânnicolau Mare. În argumentarea opiniei exprimate, instanţele au precizat, în sinteză, că interpretând dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală în lumina principiului „ubi lex non dislinguit, nec nos distinguere debemus“ s-a considerat că, în prezent, spre deosebire de Codul de procedură penală anterior, legea de procedură penală actuală nu limitează, în cadrul contestaţiei în anulare, analiza cauzei de încetare a procesului penal de condiţia inexistenţei la dosar, la momentul soluţionării apelului, a probelor ce pot conduce la încetarea procesului penal. În sens contrar, respectiv că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, după admiterea în principiu, nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal pentru care existau probe la dosar, au opinat curţile de apel: Bucureşti, Cluj, Bacău, Braşov, Timişoara, Piteşti, tribunalele: Cluj, Braşov, Arad, Timiş, Dolj, Olt, Mehedinţi, Ilfov, Judecătoriile: Reghin, Câmpina, Mizil, Lugoj, Balş, Drobeta-Turnu Severin, Bolintin-Vale, Giurgiu, Turnu Măgurele, Videle şi Roşiori de Vede. În susţinerea acestei opinii, instanţele au argumentat, în sinteză, că odată ce instanţa a analizat cauza de încetare a procesului penal, la cerere sau din oficiu şi a apreciat că aceasta nu este incidentă, pronunţând o hotărâre de condamnare, aceasta beneficiază de autoritate de lucru judecat, astfel că, în conformitate cu principiul securităţii raporturilor juridice, soluţia pronunţată capătă caracter definitiv şi nu mai poate fi rediscutată. O opinie nuanţată a exprimat Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală care a arătat că retractarea unei hotărâri definitive poate surveni doar în ipoteza în care instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere a dispus o soluţie de condamnare omiţând să evalueze, în mod concret şi efectiv, probele ce evidenţiau existenţa unei cauze de încetare a procesului penal. Deşi textul art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală nu mai face trimitere expresă la „nepronunţarea“ instanţei asupra cauzei de încetare a procesului penal, aplicabilitatea sa este, în continuare, condiţionată implicit de constatarea unei omisiuni totale a instanţei de a analiza şi a statua explicit asupra unei astfel de cauze. Doar într-o atare situaţie hotărârea definitivă este afectată de un viciu de procedură (error in procedendo), susceptibil de a afecta legalitatea sa şi de natură a legitima repunerea cauzei în discuţie şi eventuala sa rejudecare. În ipoteza în care cauza prezumată de încetare a procesului penal a făcut obiectul unei evaluări nemijlocite a instanţei, care a statuat neechivoc asupra inaplicabilităţii sale şi a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea se bucură pe deplin de autoritate de lucru judecat, iar argumentele instanţei nu mai pot fi repuse în discuţie. Într-o atare situaţie, contestarea hotărârii tinde nu la înlăturarea viciului de procedură derivat din omisiunea de a examina incidenţa unui impediment procedural, ci la reevaluarea în substanţă a fundamentului faptic şi juridic al soluţiei în sine (error in judicando), pe calea unui apel deghizat. Or, conform principiului securităţii raporturilor juridice anterior invocat, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive, cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se pot aduce derogări decât dacă o impun motive substanţiale şi serioase, fiind invocată în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv: Hotărârea din 7 iulie 2009, în Cauza Stanca Popescu împotriva României, Hotărârea din 24 iulie 2003, în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea în Cauza Urbanovici împotriva României. În cadrul Tribunalului Bucureşti s-au exprimat două opinii: într-o primă opinie s-a apreciat că nu se poate proceda la reanalizarea cauzei de încetare a procesului penal în împrejurările expuse, arătându-se că odată ce instanţa a analizat cauza de încetare a procesului penal, la cerere sau din oficiu, şi a apreciat - chiar în mod greşit - că aceasta nu este incidentă, pronunţând o hotărâre de condamnare intrată în puterea de lucru judecat, contestaţia în anulare întemeiată pe art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală nu mai este admisibilă. În cea de-a doua opinie s-a apreciat că se poate proceda la reanalizarea cauzei de încetare a procesului penal în condiţiile avute în vedere, pentru aceleaşi considerente expuse de completul de judecată care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept în discuţie. Următoarele instanţe nu şi-au precizat punctele de vedere, menţionând doar că nu deţin jurisprudenţă în problema de drept solicitată: Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Buzău, judecătoriile: Braşov, Făgăraş, Zărneşti, Ploieşti, Sinaia, Vălenii de Munte, Târgu Jiu, Târgu Cărbuneşti, Motru, Novaci, Orşova, Vânju Mare, Strehaia şi Baia de Aramă. ...