Decizia ÎCCJ nr. 8/2017 (HP)Punctul VII

VII. Opinia specialiștilor consultați 1. În punctul de vedere transmis de Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca s-a exprimat opinia că profesorul din învățământul preuniversitar de stat este funcționar public în temeiul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, întrucât, în accepțiunea dreptului penal, exercită o funcție publică de orice natură. În argumentarea în esență a punctului de vedere exprimat s-a arătat că problematica definirii noțiunii de funcționar public sau privat nu este una nouă, ea apărând în practica judiciară penală odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal. Aceasta deoarece, spre deosebire de Codul penal anterior, în care nu se făcea o delimitare din perspectiva condițiilor de tipicitate a faptelor de corupție legate de împrejurarea dacă funcționarul public sau privat primea, pretindea sau accepta mita etc., în scopul încălcării sau nu a atribuțiilor sale de serviciu, în art. 289 alin. (2) din Codul penal, se prevede expres că fapta funcționarului public definit în art. 175 alin. (2) din Codul penal constituie infracțiune doar dacă este comisă în legătură cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. În lipsa acestui alineat, respectiv a textului din art. 289 alin. (2) din Codul penal, încadrarea unor categorii socioprofesionale (medici angajați în spitale de stat, directori de spitale publice, profesori din învățământul de stat) în categoria de funcționari publici sau privați ar fi avut o semnificație exclusiv din perspectiva limitelor de pedeapsă a acestor fapte. S-a susținut că intenția legiuitorului penal, odată cu redactarea art. 175 alin. (1) și (2) , ar fi fost aceea ca art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal să se refere exclusiv la categorii de funcționari publici în semnificația pe care o are legea specială a funcționarilor publici. S-a arătat deja că apariția art. 289 alin. (2) din Codul penal, care limitează sancționarea pentru luare de mită a uneia dintre persoanele asimilate funcționarilor publici la ipotezele în care fapta este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, este un element criticabil.^1 Se poate ajunge ca, în practică, fapta unui funcționar public definit în art. 175 alin. (2) din Codul penal să nu fie infracțiune, deși, din perspectiva lezării valorii sociale, conduita sa este echivalentă cu orice altă conduită similară incriminată. În dreptul administrativ noțiunile de funcționar public, funcție publică, serviciu public, serviciu de interes public etc. sunt uneori noțiuni controversate. Aceste controverse, care pot apărea cu privire la semnificația matematică exactă a acestora, sunt rezolvate în fiecare caz de doctrină și/sau jurisprudența acelei ramuri de drept. Justiția penală pusă în fața acestor alternative cu efecte problematice asupra funcționării sistemului penal a ales să accepte o abordare autonomă a definițiilor din art. 175 din Codul penal, respectiv să analizeze prin raportare la dispozițiile penale dacă o anumită categorie socioprofesională are sau nu calitatea de funcționar public, pe baza alin. (1) sau alin. (2) din art. 175 din Codul penal ori este un funcționar privat în sensul art. 308 din Codul penal. Aceasta înseamnă în realitate o „revenire“ la situația anterioară intrării în vigoare a art. 175 din noul Cod penal. Consecința este aceea că profesorii din învățământul preuniversitar de stat, care erau funcționari publici în sensul Codului penal anterior, păstrează în continuare aceeași calitate cu toate consecințele penale legate de comiterea unor fapte de corupție. Trimiterea, la fel ca și în cazul medicului, ce se poate face la legislația din domeniul învățământului (acesta fiind un serviciu de interes public) nu obligă justiția penală să accepte această interpretare. Dimpotrivă, ea poate să confere acestei categorii socioprofesionale o semnificație specifică dreptului penal. Se consideră că tocmai decizia de a defini aceste noțiuni în Codul penal, deși acestea erau definite și în legislația extrapenală, arată intenția legiuitorului de a da o semnificație autonomă acestor noțiuni. De asemenea, încadrarea în art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, adică la o „funcție publică de orice natură“, este una facilitată de această formulare generică. Această formulare generală a textului de mai sus permite încadrarea tuturor funcționarilor publici pe care justiția penală consideră că ar trebui să îi tragă la răspunderea penală pentru fapte de corupție în această calitate. Semnificație autonomă a noțiunii rezultă inclusiv din dezlegarea de drept (Decizia nr. 26/2014) referitoare la apartenența medicului chirurg din sistemul public de sănătate la categoria funcționarului public prevăzută de art. 175 alin. (1) din Codul penal ori la cea a funcționarului public asimilat la care face referire art. 175 alin. (2) din Codul penal. În măsura în care profesorul din sistemul preuniversitar ar ajunge să fie încadrat în categoria funcționarului public asimilat conform art. 172 alin. (2) din Codul penal s-ar genera soluții incompatibile la nivelul celor două întrebări cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept. ... 2. Opinia exprimată de Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu“ este în sensul că profesorul din învățământul preuniversitar de stat este funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. În argumentarea acestei opinii se menționează că diferența între noțiunea de „funcționar public“ în sensul art. 175 alin. (1) și aceeași sintagmă în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal a fost realizată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 26/2014, astfel: Potrivit art. 175 alin. (2) din Codul penal nu este suficient ca persoana să exercite un serviciu de interes public, ci trebuie să și fie învestită sau controlată, după caz, supravegheată, de autoritățile publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. În plus, învestirea, controlul sau supravegherea din partea autorităților publice vizează exclusiv exercitarea de către funcționar a serviciului public, iar nu dreptul de practicare a profesiei în domeniul de competență necesar pentru îndeplinirea serviciului public respectiv. Mai mult, rezultă că între autoritatea publică și persoana care exercită serviciul de interes public nu există raporturi de serviciu, stabilite în baza unui contract individual sau colectiv de muncă, pentru că, în acest din urmă caz, respectiva persoană ar fi avut obligația să presteze munca sub autoritatea angajatorului, urmând a fi încadrată fie în categoria funcționarilor publici prevăzuți de art. 175 alin. (1) din Codul penal - dacă angajatorul este o persoană de drept public, fie în cea reglementată de art. 308 alin. (1) din Codul penal - dacă angajatorul era o persoană de drept privat. S-a invocat art. 254 alin. (1) , (11) , (13) -(16) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Din dispozițiile mai sus citate rezultă că între profesorii din învățământul preuniversitar de stat și unitățile de învățământ angajatoare există raporturi de serviciu, stabilite pe bază de contracte individuale de muncă. ... 3. În punctul de vedere exprimat de Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara s-a menționat cu privire la admisibilitatea cererii că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece instanța este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Codul penal definește funcționarul public într-un sens mai larg decât Legea nr. 188/1999 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public. Statutul personalului didactic (titlul IV din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare - legea educației naționale) reglementează printre altele: funcțiile, competențele, responsabilitățile, drepturile și obligațiile specifice personalului didactic și didactic auxiliar, precum și ale celui de conducere, de îndrumare și de control; condițiile și modalitățile de ocupare a posturilor și a funcțiilor didactice, didactice auxiliare, a funcțiilor de conducere, de îndrumare și de control, precum și condițiile și modalitățile de eliberare din aceste posturi și funcții, de încetare a activității și de pensionare a personalului didactic și didactic auxiliar. Ocuparea funcțiilor didactice se face pe bază de concurs la fel ca și a altor funcții publice. Potrivit art. 10 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, legea educației naționale, învățământul este un serviciu de interes public. Legea nr. 188/1999 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public definește (art. 2) funcția publică drept ansamblul atribuțiilor și obligațiilor stabilite în temeiul legii în scopul realizării prerogativelor de putere publică. Așa cum s-a arătat, învățământul este serviciu de interes public și nu are prerogativele de putere publică. Pe cale de consecință, profesorul din învățământul preuniversitar sau universitar de stat este funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal, deoarece exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestit de autoritățile publice și a cărui activitate este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. ... ...