Decizia ÎCCJ nr. 8/2017 (HP)Punctul IV

IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție IV.1. Prealabil examinării sesizării instanței supreme, curtea de apel a analizat condițiile de admisibilitate a acesteia: 1. Curtea de apel este învestită cu judecarea cauzei în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 551 pct. 4 și art. 552 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevăd că hotărârea pronunțată de această instanță, fie în sensul respingerii, fie în sensul admiterii apelului cu care a fost sesizată, este definitivă. ... 2. În speță a fost identificată, din oficiu, o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, și anume dacă, în sensul legii penale, profesorul din învățământul preuniversitar de stat este funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau în accepțiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal, întrucât inculpata S.L.-D., care are această funcție didactică [prevăzută de art. 247 lit. d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, - legea educației naționale], este acuzată că ar fi pretins și primit, prin intermediul inculpatei G.D., o sumă de bani, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu (notarea elevilor din clasa la care preda materia geografie), iar stabilirea calității sale de funcționar public, în una sau alta dintre accepțiunile anterior menționate, are influență asupra îndeplinirii condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită, întrucât fapta săvârșită în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu constituie infracțiune numai dacă cel care a comis-o este funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, iar nu și în accepțiunea art. 175 alin. (2) din același cod. ... 3. Chestiunea de drept enunțată este nouă, deoarece asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat nici printr-un recurs în interesul legii, nici printr-o hotărâre prealabilă, potrivit art. 474 și, respectiv, art. 477 din Codul de procedură penală. ... 4. Chestiunea de drept enunțată nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la 23 noiembrie 2016. ... ... IV.2. Curtea de Apel București - Secția I penală și-a exprimat punctul de vedere în sensul că în art. 175 din Codul penal (inserat în capitolul din partea generală referitor la "înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală“), noțiunea de „funcționar public“ este definită „în sensul legii penale". Prin urmare, în dreptul penal, noțiunea de „funcționar public“ are un caracter autonom, specific acestei materii, astfel că înțelesul său este diferit de cel din alte materii, consecința fiind aceea că, în stabilirea acestui înțeles, nu este permisă trimiterea la norme extrapenale. În același sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, arătând că, „în cazul infracțiunii de luare de mită, calitatea de funcționar public prevăzută în norma de incriminare pentru subiectul activ este specifică dreptului penal și trebuie înțeleasă numai în accepțiunea conferită de prevederile părții generale a Codului penal, așa încât această reglementare specifică nu poate fi înlăturată prin dispoziții legale speciale nepenale, care guvernează exercitarea anumitor profesii“ (a se vedea considerentele Deciziei nr. 26/2014 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015). Astfel fiind, împrejurarea că o dispoziție extrapenală - art. 10 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 (legea educației naționale), cu modificările și completările ulterioare, - prevede că „în România, învățământul este serviciu de interes public“ nu poate fi invocată ca argument pertinent și valid pentru a-l considera pe profesorul din învățământul preuniversitar de stat drept funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, pe considerentul că dispozițiile respective se referă la „persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public“. Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (conturată inclusiv în dezlegarea dată unei alte chestiuni de drept, referitoare la medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, prin decizia anterior citată), scopul utilizării de către legiuitor, în art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, a expresiei „funcție publică de orice natură“ a fost tocmai acela de a evita suprapunerea cu noțiunea administrativă de „funcție publică“, în sensul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin expresia respectivă fiind delimitată sfera persoanelor care au calitatea de funcționar public, în sensul legii penale. Astfel, sintagma „funcție publică de orice natură“, în accepțiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, definește o categorie mai largă decât funcția publică, așa cum este înțeleasă în dreptul administrativ, iar noțiunea de „funcționar public“ este mai cuprinzătoare decât cea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că, „potrivit legii penale, noțiunea de funcționar public (...) are un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele (...) de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal“ (a se vedea în acest sens considerentele Deciziei nr. 2/2014 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014). Totodată, Curtea Constituțională a statuat că „determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidența normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză și autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public“ și a reținut lipsa finanțării din fondurile publice drept criteriu pentru delimitarea sferei persoanelor care se încadrează în art. 175 alin. (2) din Codul penal, arătând că „unele dintre persoanele care exercită profesii liberale sunt considerate «funcționari publici» în condițiile art. 175 alin. (2) din noul Cod penal, atunci când, deși funcționează în baza unei legi speciale și nu sunt finanțate de la bugetul de stat, exercită un serviciu de interes public și sunt supuse controlului sau supravegherii unei autorități publice“. Revenind la jurisprudența citată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în aceasta s-a mai arătat că noțiunea de „funcție publică“ se află în strânsă corelație cu noțiunea de „interes public“, ambele urmărind satisfacerea trebuințelor de interes general, în baza prerogativelor constituționale, care fac să prevaleze interesul public față de cel privat, astfel că funcționarul public își desfășoară activitatea în scopul realizării interesului public și, ca atare, în exercitarea funcției, acesta are îndatorirea de a considera interesul public mai presus de interesul personal. În considerarea argumentelor anterior expuse, opinia completului de judecată este că profesorul din învățământul preuniversitar de stat exercită o funcție publică (prin modul de accedere la postul și funcția didactice, natura, importanța socială și finalitatea serviciului prestat, sursa de finanțare a acestuia, răspunderea publică a unității angajatoare pentru rezultatul său și raporturile cu autoritățile publice, astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate ale Legii nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare), ale cărei prerogative urmăresc satisfacerea unui interes public (asigurarea dreptului fundamental la învățătură, la care face referire aceeași lege). Drept urmare, în sensul legii penale, profesorul din învățământul preuniversitar de stat este funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. Raportat la interesul public căruia îi servește funcția publică analizată și la nevoia de protejare a acestuia, inclusiv prin mijloace ale dreptului penal, nu se poate susține că legiuitorul a intenționat să scoată de sub incidența legii penale fapta de luare de mită atunci când este săvârșită de profesorul din învățământul preuniversitar de stat în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, soluție la care s-ar ajunge dacă acesta ar fi considerat funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal. De altfel, în expunerea de motive a Codului penal, sunt oferite două exemple de persoane care sunt funcționari publici în accepțiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal, și anume notarii publici și executorii judecătorești, menționându-se că, „deși aceste persoane nu sunt propriu-zis funcționari publici, ele exercită atribute de autoritate publică ce le-au fost delegate printr-un act al autorității statale competente și sunt supuse controlului acesteia“. Atât din exemplele oferite în mod explicit de către legiuitor, cât și din referirea acestuia la exercitarea atributelor de autoritate publică, pe baza delegării printr-un act al autorității statale, a rezultat că dispozițiile art. 175 alin. (2) din Codul penal nu se referă la persoanele care exercită atribuțiile specifice funcției lor în cadrul unui sistem public, pe baza unui contract de angajare pe post (astfel cum este și profesorul din învățământul preuniversitar de stat), ci numai la persoanele care îndeplinesc un serviciu de interes public, pe baza învestirii de către autoritățile publice sau sub controlul ori supravegherea acestora, fără a fi angajate în unități ale unui sistem public. În concluzie, s-a apreciat că este necesar ca Înalta Curte de Casație și Justiție să dea o dezlegare problemelor de drept sus-menționate. În ce privește jurisprudența relevantă la nivel național și comunitar, nu sunt cunoscute hotărâri în care să fi fost analizată chestiunea de drept supusă discuției. ... ...