Decizia ÎCCJ nr. 8/2017 (HP)Punctul XI

XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Judecătorul-raportor în conținutul raportului întocmit constată, sub aspectul admisibilității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, că aceasta întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute în art. 475 din Codul de procedură penală. Din examinarea conținutului dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală nu rezultă și condiția de noutate a chestiunii de drept, cum apare în mod expres în conținutul art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ Normele de procedură sunt de strictă interpretare, neputându-se opera o interpretare analogică, acolo unde norma nu prevede o condiție, fiind incident principiul „unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem“ (ubi lex non distinguit, nec nos distingere debemus). Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „dacă în cazul infracțiunii de proxenetism săvârșită în modalitatea determinării prostituției lipsește tipicitatea ca și trăsătură esențială a infracțiunii, în cazul în care întreținerea de acte sexuale în scopul obținerii de foloase a avut loc în mod repetat, dar cu aceeași persoană.“ și, respectiv, Decizia nr. 6 din 2 martie 2016 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările formulate de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: 1. În aplicarea dispozițiilor art. 427 alin. (1) raportat la art. 426 lit. b) și d) din Codul de procedură penală, persoana fizică sau persoana juridică care nu a avut calitatea de parte în procesul penal poate să formuleze contestație în anulare, dacă drepturile ori interesele sale legitime au fost afectate printr-o măsură dispusă de instanța de apel prin hotărâre definitivă. ... 2. În aplicarea art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal, măsura de siguranță a confiscării speciale poate fi dispusă în raport cu următoarele situații: a) față de terțe persoane fizice sau persoane juridice care nu sunt părți în procesul penal, cu consecința aplicării măsurilor asigurătorii prevăzute de art. 249 din Codul de procedură penală; b) față de persoana responsabilă civilmente în raport de care s-a respins acțiunea civilă exercitată în procesul penal; c) asupra sumelor de bani sau a bunurilor în sens material; d) asupra prejudiciului cauzat persoanei vătămate, dacă aceasta s-a constituit parte civilă și nu a decedat ori, după caz, nu a fost dizolvată și lichidată“, nu sunt incidente în cauză. ... Astfel, în considerentele Deciziei nr. 5/2015 se precizează, în esență, că „sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții. Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate. Cu privire la problema a cărei dezlegare se solicită, se constată că nu constituie o reală problemă de drept, generată de dificultăți de interpretare a normei de incriminare sau de opinii divergente exprimate în acest sens și argumente din punct de vedere juridic“. În considerentele Deciziei nr. 6/2016 s-a constatat „în speță că nu este îndeplinită condiția privind existența unei chestiuni (probleme) de drept ce ar necesita lămuriri sau interpretări“. Or, în condițiile prezentei sesizări există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, și anume dacă, în sensul legii penale, profesorul din învățământul preuniversitar de stat este funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau în accepțiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal, întrucât inculpata S.L.-D. care are această funcție didactică [prevăzută de art. 247 lit. d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare - legea educației naționale] este acuzată că ar fi pretins și primit, prin intermediul inculpatei G.D., o sumă de bani, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu (notarea elevilor din clasa la care preda materia geografie), iar stabilirea calității sale de funcționar public, în una sau alta dintre accepțiunile anterior menționate, are influență asupra îndeplinirii condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită, întrucât fapta săvârșită în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu constituie infracțiune numai dacă cel care a comis-o este funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, iar nu și în accepțiunea art. 175 alin. (2) din același cod. Existența a două decizii ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 20/2014, prin care s-a inclus în sfera persoanelor considerate funcționari publici în sensul legii penale, conform dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, expertul tehnic judiciar, iar cea de-a doua, Decizia nr. 26/2014, care a stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, nu conduce automat la inadmisibilitatea prezentei sesizări, pentru că au fost stabilite criterii de interpretare ce ar trebui aplicate analogic și profesorului din învățământul preuniversitar de stat, întrucât chestiunea de drept în sensul că profesorul din învățământul preuniversitar de stat este funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau în accepțiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal vizează lămurirea influenței privind îndeplinirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită, în condițiile bazei factuale concrete. În concluzie, prezenta sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept: în sensul legii penale, profesorul din învățământul preuniversitar de stat este funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau în accepțiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal întrunește toate condițiile de admisibilitate, conform art. 475 din Codul de procedură penală. În ceea ce privește chestiunea de drept supusă dezlegării, judecătorul-raportor și-a exprimat părerea că profesorul din învățământul preuniversitar de stat are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. ...