Decizia ÎCCJ nr. 7/2017 (HP)Punctul IX

IX. Opiniile instanţelor judecătoreşti Examinând punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate s-au conturat două opinii: 1. Într-o primă opinie exprimată de Curtea de Apel Braşov, Judecătoria Întorsura Buzăului, Curtea de Apel Bucureşti în opinie minoritară, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Slobozia, Tribunalul Buzău, Tribunalul Prahova, Judecătoria Ploieşti, Tribunalul Dâmboviţa, Curtea de Apel Galaţi în opinie majoritară, Judecătoria Brăila, Tribunalul Olt, Tribunalul Gorj, Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj în opinie minoritară, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Babadag, Judecătoria Hârşova, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Topliţa, Tribunalul Mureş, Curtea de Apel Bacău, Judecătoria Moineşti, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Arad, Judecătoria Oraviţa, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Iaşi, Curtea de Apel Suceava, Judecătoria Botoşani, Tribunalul Botoşani, Tribunalul Cluj în opinie majoritară, Judecătoria Cluj-Napoca, Judecătoria Turda, Judecătoria Deva, Judecătoria Baia Mare, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Oradea, s-a arătat că la stabilirea stării de recidivă postexecutorie se are în vedere, ca prim termen al recidivei, pedeapsa rezultantă aplicată. În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că textul art. 41 alin. (2) din Codul penal este clar şi se referă la condamnarea la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, indiferent dacă este vorba de o pedeapsă unică sau o pedeapsă rezultată dintr-o pluralitate de infracţiuni, inclusiv prin cumul potrivit dispoziţiilor art. 83 din Codul penal anterior. A raţiona altfel ar echivala cu pierderea din vedere a esenţei recidivei, ca stare de agravare a răspunderii penale, deoarece reflectă o periculozitate mai mare a celui care comite infracţiunile în stare de recidivă, perseverează pe calea infracţională şi, în ciuda avertismentului primit din partea societăţii prin condamnarea definitivă, comite din nou alte infracţiuni. Dacă sub imperiul Codului penal anterior exista opinia potrivit căreia nu constituia prim termen al recidivei o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe considerentul că în acest caz exista o recidivă specială care nu atrăgea tratamentul prevăzut pentru recidiva după condamnare obişnuită, ci pe acela, mult mai sever, prevăzut de art. 83 din Codul penal în dispoziţia art. 96 alin. (5) din Codul penal actual, pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. Singura ipoteză în care se poate face această distincţie este aceea în care pedeapsa rezultantă aplicată este compusă din pedepse aplicate care nu atrag starea de recidivă potrivit art. 42 din Codul penal, cum ar fi o infracţiune intenţionată şi o infracţiune comisă din culpă, caz în care se va avea în vedere pedeapsa aplicată pentru infracţiunea intenţionată, şi nu pentru cea comisă din culpă. ... 2. Cea de a doua opinie este în sensul că la stabilirea stării de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 41 alin. (1) din Codul penal trebuie să se ţină seama de pedepsele componente ale pluralităţii de infracţiuni din hotărârea ce constituie primul termen al recidivei, şi nu de pedeapsa stabilită prin aplicarea cumulului aritmetic ca urmare a revocării suspendării, a fost exprimată de Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Aiud, Tribunalul Braşov, Judecătoria Rupea, Tribunalul Covasna, Judecătoria Târgu Secuiesc, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Judecătoria Marghita, Judecătoria Miercurea-Ciuc, Judecătoria Luduş, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Tribunalul Caraş-Severin, Judecătoria Caransebeş, Judecătoria Moldova Nouă, Judecătoria Sânnicolau Mare, Judecătoria Timişoara, Tribunalul Tulcea, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Galaţi în opinie minoritară, Curtea de Apel Bucureşti în opinie majoritară, Judecătoria Tecuci, Judecătoria Lieşti, Tribunalul Vrancea, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Mizil. În esenţă, în susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Codul penal fac trimitere la o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an, iar prin condamnare se înţelege stabilirea unei/unor pedepse în urma constatării că fapta există, constituie infracţiune şi a fost comisă de inculpat, vinovăţia sa fiind stabilită dincolo de orice îndoială rezonabilă în cauză [art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală]. Dacă se poate vorbi de condamnare în cazul stabilirii şi aplicării pedepsei pentru concursul de infracţiuni reţinut în sarcina inculpatului prin sentinţa de condamnare, în cazul stabilirii pedepsei de executat ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, suntem în prezenţa unei rezolvări a situaţiei juridice a unei persoane, şi nu a unei condamnări penale. Această rezolvare se impune cu evidenţă mai ales atunci când revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei anterior aplicate intervine ca urmare a comiterii unei infracţiuni din culpă, în cursul termenului de încercare (revocare lăsată la latitudinea instanţei), şi când, eventual, pedeapsa ce depăşeşte un an închisoare este aplicată pentru această din urmă infracţiune. În atare situaţie, în cazul comiterii unei noi infracţiuni intenţionate, după executarea pedepsei cumulate, condiţiile pentru primul termen al recidivei postexecutorii se impun a fi analizate separat, în raport cu fiecare pedeapsă anterior stabilită, respectiv pedeapsa suspendată condiţionat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea din culpă, iar nu prin raportare la pedeapsa executată efectiv prin cumul aritmetic. ... ...