Decizia ÎCCJ nr. 3/2017 (HP)Punctul II
Punctul II
II. Expunerea succintă a cauzei
La termenul din 17 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul F.A. împotriva Sentinţei penale nr. 1.190 din 11 mai 2016 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, a pus în discuţie solicitarea apărătorului ales al inculpatului F.A., de sesizare a completului competent din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că, prin hotărârea primei instanţe, clientul său a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri, în formă continuată, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, deşi a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (faptele din 6 mai 2015, 26 mai 2015, 3 martie 2016), şi o infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (fapta din 26 mai 2015), încadrare juridică ce a fost schimbată în prealabil de judecătorul fondului, situaţie în care, în opinia sa, se impune a se stabili cu valoare de principiu dacă faţă de o persoană care, în aceeaşi împrejurare, comite una sau mai multe acţiuni din cele enumerate în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ce vizează atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, se reţine o pluralitate de infracţiuni în concurs, constând în infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 38 din Codul penal, sau o unitate legală de infracţiune sub forma infracţiunii continuate prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ori o infracţiune complexă prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (2) din Codul penal. ...
Sursa oficială ↗