Decizia CCR nr. 567/2024Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.10.2024 · dosar 28.951/3/2017
Punctul 21
21. Prin urmare, având în vedere toate cele de mai sus menționate, Curtea observă că specializarea judecătorilor ține de formarea profesională a acestora, iar specializarea instanței și formarea completelor specializate țin de specificul și materia cauzelor, de volumul de activitate și numărul cauzelor, ținându-se seama de specializarea judecătorului la compunerea acestora, cum, de altfel, dispun și prevederile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, aspecte aplicabile și normelor criticate. De altfel, pronunțându-se asupra constituționalității prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, dintr-o altă perspectivă, Curtea a reținut că judecătorul-sindic nu reprezintă o instanță extraordinară, ci un complet specializat în cadrul tribunalului (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 378 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2007, și Decizia nr. 1.144 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2008). ...
Sursa oficială ↗