Decizia CCR nr. 570/2024Punctul 19
Punctul 19
19. Cu privire la celelalte chestiuni învederate de către autoarea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că acestea sunt aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii și nu intră în competența de analiză a instanței de contencios constituțional, ci țin de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. Astfel, prin Decizia nr. 393 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 25 august 2020, paragraful 25, instanța de contencios constituțional a reținut că interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Prin urmare, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea în concret a normelor criticate la situațiile particulare invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că acestea sunt aspecte ce țin de resortul instanței de judecată și al autorităților îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor instituite prin aceste dispoziții din Codul de procedură fiscală, în coroborare cu celelalte norme în materia insolvenței, în prezent fiind reglementată de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din de 25 iunie 2014, în funcție de evoluția legislativă și de stadiul procedurilor prevăzute de lege, iar pentru lămurirea unor astfel de chestiuni există și instituția recursului în interesul legii sau a dezlegării unor chestiuni de drept ce ține de resortul Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum s-a arătat mai sus. ...
Sursa oficială ↗