Decizia ÎCCJ nr. 18/2016 (RIL)Punctul III

III. Opiniile exprimate de specialiştii consultaţi III.1. Centrul de procedură civilă din cadrul Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti – prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu, conf. univ. dr. Traian Cornel Briciu, lect. univ. dr. Claudiu Constantin Dinu, lect. univ. dr. Mirela Stancu, asist. univ. dr. Liviu Gheorghe Zidaru 66. Prin punctul de vedere formulat la data de 20 aprilie 2016 s-a apreciat că este corectă a doua orientare a practicii judiciare, aşa cum este prezentată în sesizarea transmisă de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti. ... 67. Sub aspect terminologic s-a arătat că, în cadrul competenţei jurisdicţionale, distingem competenţa materială (de atribuţie) şi competenţa teritorială. În cadrul competenţei materiale (de atribuţie), doctrina distinge competenţa materială funcţională, care se stabileşte după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe (de exemplu, judecata în primă instanţă; judecata în apel; judecata în recurs) şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii. ... 68. În practică, noţiunea de competenţă funcţională este utilizată adeseori pentru a desemna repartizarea cauzelor pe secţii sau complete specializate. În raport cu conceptele doctrinare, în aceste cazuri, este vorba de o competenţă material procesuală, iar nu funcţională. Aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte competenţa care revine unor instanţe specializate. ... 69. Criteriile de stabilire a competenţei materiale (de atribuţie) sunt reprezentate de obiectul, natura sau valoarea litigiului. Aceleaşi reguli se aplică şi pentru determinarea competenţei instanţelor specializate. Aceleaşi criterii - obiectul şi natura litigiilor - sunt confirmate şi de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, atunci când determină modul în care se pot crea secţiile sau completele specializate, aplicabil mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte crearea tribunalelor specializate [art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare]. ... 70. Actualul Cod de procedură civilă şi Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, nu reţin între criteriile de stabilire a competenţei materiale pe cel al calităţii persoanelor implicate în raporturile juridice deduse judecăţii. Operarea cu criteriul calităţii de profesionist a uneia dintre părţile implicate în raportul de drept dedus judecăţii, pentru a determina competenţa materială (de atribuţie) reprezintă o raportare la regula instituită de fostul art. 56 din Codul de comerţ, dar care, în prezent, nu mai are nicio acoperire în dreptul pozitiv. ... 71. În concluzie, competenţa tribunalelor specializate nu se poate stabili după criteriul calităţii de profesionist a uneia dintre părţile raportului juridic dedus judecăţii, în acest sens fiind următoarele argumente: – calitatea uneia dintre părţi nu reprezintă criteriu legal de atribuire a competenţei instanţelor; numai natura raportului juridic ar putea constitui un temei pentru stabilirea competenţei instanţelor; ... – aplicarea regulii stabilirii competenţei tribunalelor specializate după calitatea de profesionist a uneia dintre părţile raportului juridic dedus judecăţii determină o mărire a competenţei acestor instanţe în raport cu cea anterioară Codului civil actual; ... – Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători nr. 654 din 31 august 2011 nu poate crea norme de competenţă, fiind un aspect ce revine exclusiv legiuitorului; de altfel, potrivit art. 122 din Codul de procedură civilă, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor codului; ... – modul în care se înregistrează cauzele în sistemul ECRIS nu poate reprezenta un criteriu de stabilire a competenţei; înregistrarea în ECRIS reprezintă efectul stabilirii competenţei, iar nu un criteriu de determinare a acesteia; ... – specializarea poate include şi alte domenii decât cele prevăzute la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum litigiile în materia asigurărilor, dar determinarea competenţei trebuie realizată prin lege şi cu respectarea concepţiei actualului Cod civil, care nu mai distinge între obligaţii civile şi comerciale. ... ... ... III.2. Departamentul de Drept privat din cadrul Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti - prof. univ. dr. Marieta Avram, conf. univ. dr. Flavius Antoniu Baias, conf. univ. dr. Răzvan Dincă, prof. univ. dr. Marian Nicolae, conf. univ. dr. Radu Rizoiu, prof. univ. dr. Valeriu Stoica 72. Prin opinia ştiinţifică formulată la data de 27 aprilie 2016, s-a apreciat că stabilirea competenţei materiale a tribunalelor specializate se face, în baza prevederilor art. 94, art. 95 şi art. 122 din Codul de procedură civilă, precum şi a celor ale art. 226 alin. (1) şi art. 228 din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în funcţie de obiectul sau natura cauzei, iar nu de calitatea de profesionist a uneia din părţile raportului juridic dedus judecăţii. ... 73. În sprijinul acestei opinii s-a arătat că: ... 74. În planul dreptului substanţial, toate raporturile juridice dintre profesionişti sau dintre aceştia şi neprofesionişti sunt raporturi civile supuse, în principiu, aceloraşi reguli. ... 75. Spre deosebire de fostul art. 4 din Codul comercial, actuala reglementare nu mai instituie un criteriu subiectiv (nici măcar subsidiar) de calificare a anumitor acte ca fiind supuse unor reguli speciale (aplicabile profesioniştilor). Chiar şi atunci când ipoteza textului de lege pare a se referi la calitatea de profesionist (criteriu subiectiv), de fapt se are în vedere modul în care este exploatată întreprinderea. ... 76. În plan procedural, nu mai există litigii comerciale şi nici jurisdicţie comercială. Actualul Cod de procedură civilă prevede, în materia probelor, unele reguli aplicabile exclusiv profesioniştilor [art. 277, art. 280, art. 309 alin. (2) teza a doua etc.], dar care nu au efect pe planul competenţei materiale a litigiilor cu profesionişti. ... 77. Sub aspectul competenţei materiale, aceasta se determină, în toate cazurile, în funcţie de natura sau obiectul litigiului. ... 78. În lumina dispoziţiilor legale substanţiale şi procesuale menţionate mai sus, rezultă că, de lege lata, litigiile cu profesionişti, adică litigiile între profesionişti sau între aceştia şi neprofesionişti, derivate din acte sau fapte juridice civile, reglementate de actualul Cod civil şi alte legi civile, sunt litigii civile. ... 79. Toate aceste litigii sunt soluţionate potrivit regulilor de competenţă şi de organizare judiciară în vigoare. ... 80. Or, din punctul de vedere al competenţei materiale, litigiile sunt de competenţa tribunalelor sau, după caz, a judecătoriilor, potrivit distincţiilor prevăzute de art. 94 şi art. 95 din Codul de procedură civilă. ... 81. Numai că aceste dispoziţii legale nu conţin criterii de distribuire a competenţei între judecătorii şi tribunale ratione personae, ci exclusiv ratione subiectae materiae, respectiv numai în funcţie de natura sau obiectul cererii sau pretenţiei deduse în judecată. ... 82. Nu calitatea de profesionist sau neprofesionist determină competenţa, ci natura, obiectul sau valoarea litigiului, după caz. ... 83. Din punctul de vedere al organizării judiciare, secţiile civile sau completele specializate sunt instituite nu ratione personae, ci ratione materiae, respectiv în funcţie de obiectul, natura sau numărul cauzelor (art. 35-37, art. 39 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare). ... 84. Aceasta, întrucât specializarea unui judecător nu poate fi şi nici veni în considerarea calităţii persoanei, profesionist sau neprofesionist, ci, aşa cum spune legea, ea este dată de specificul materiei juridice: regimuri matrimoniale, fond funciar, privatizări, achiziţii publice, societăţi, concurenţă, insolvenţă, piaţă de capital etc. ... 85. În concluzie, s-au reţinut următoarele: – calitatea uneia dintre părţi nu reprezintă un criteriu legal de atribuire a competenţei instanţelor judecătoreşti, iar competenţa acestora, precum şi procedura de judecată se stabileşte numai prin lege; ... – distincţia între competenţa în soluţionarea litigiilor cu profesionişti în materie economică (foşti comercianţi) şi aceea în soluţionarea litigiilor cu alţi profesionişti nu are nicio bază legală în dreptul civil substanţial, care nu distinge între „profesioniştii-comercianţi“ şi „profesioniştii-necomercianţi“ şi nici nu poate furniza vreun criteriu raţional de stabilire a competenţei tribunalelor specializate; ... – competenţa tribunalelor specializate presupune, prin ipoteză, existenţa unor materii specializate (societăţi, insolvenţă, concurenţă neloială etc.), iar nu simpla calitate a părţilor, caz în care competenţa ar deveni una generală, antrenând mărirea considerabilă a volumului de activitate a acestora, iar nicidecum una strict specializată. ... ... ... III.3. Opinia prof. univ. dr. Ion Turcu 86. Opinia depusă la data de 12 mai 2016 este în sensul că nu aparţin competenţei instanţelor specializate (comerciale) litigiile, altele decât cele prevăzute la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect bunuri imobile, astfel cum sunt definite în Codul civil, indiferent de calitatea de profesionist a părţilor sau a uneia dintre părţi, aceste litigii fiind de competenţa instanţelor civile ordinare. ... ... III.4. Opinia conf. univ. dr. Eugenia Florescu de la Facultatea de Drept a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu 87. Prin opinia depusă la 2 iunie 2016 s-a apreciat că sunt de competenţa instanţelor specializate litigiile stabilite prin art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi litigiile născute între comercianţi, persoane fizice şi persoane juridice, având ca obiect actele/contractele încheiate şi faptele săvârşite în exercitarea comerţului şi în legătură cu fondul de comerţ sau numai cu o parte din elementele componente ale acestuia. ... 88. Sunt, de asemenea, în competenţa instanţelor specializate şi litigiile având ca obiect revendicare sau grăniţuire şi oricare alt litigiu născut în legătură cu bunurile ce fac parte din fondul de comerţ al comerciantului. ... 89. Per a contrario, nu intră în competenţa instanţelor specializate litigiile de drept civil ale cetăţenilor, inclusiv cele purtate de meseriaşi, meşteşugari, artizani şi de alţi titulari ai unor profesii intelectuale şi liberale, nici cele legate de încheierea, modificarea, executarea contractelor civile (al căror izvor juridic nu este activitatea comercială) şi nici cele legate de fapte licite sau ilicite de drept civil. ... 90. Pentru identitate de raţiune, aceeaşi instanţă, secţie, complete de judecată specializate au competenţă funcţională şi în privinţa acţiunilor în anulare, constatare, nulitate, rezoluţiune, reziliere contract, pretenţii băneşti etc. dacă privesc, prin cauza lor, exercitarea comerţului. ... 91. Acte normative speciale, precum şi legislaţia Uniunii Europene, la care se adaugă jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene instituie un complex de criterii cu relevanţă juridică în stabilirea competenţei funcţionale a instanţei. Aceste criterii oferă distincţia între comercianţii persoane fizice şi persoane juridice al căror statut este supus legii comerciale şi meseriaşi, meşteşugari, artizani, titulari ai unor profesii liberale al căror statut este supus dreptului civil. De asemenea, dreptul pozitiv stabileşte şi alte criterii de distincţie între raporturile juridice, respectiv cauza juridică sau scopul urmărit, forma şi obiectul material al actelor, contractelor încheiate în exercitarea comerţului, iar în privinţa faptelor juridice licite şi ilicite criteriul comercialităţii este conţinutul lor definit expres prin lege şi numerus clausus al acestora. ... 92. S-a subliniat că un prim reper fundamental pentru stabilirea instanţei competente este izvorul din care s-a născut raportul de drept material, întrucât stabileşte natura relaţiei dintre părţi (de drept civil, de dreptul muncii, de dreptul familiei, de drept administrativ, de drept comercial, de drept al concurenţei etc.), iar legea, actul/contractul, fapta licită sau ilicită care evocă raportul de drept substanţial identifică, pe cale de consecinţă, instanţa competentă şi normele procesuale incidente cauzei. ... 93. Calitatea pârâtului, parte în raportul juridic dedus judecăţii este un alt reper obiectiv întrucât califică raportul juridic prin statutul său juridic de persoană fizică simplu cetăţean (părinte, copil, locatar, soţ, contribuabil, proprietar etc.) de meseriaş, artizan, salariat, titular al unei profesii liberale, comerciant sau consumator etc. sau de persoană juridică societate comercială, fundaţie, asociaţie, întreprindere socială etc. ... 94. Aşadar, în manieră directă sau indirectă legislaţia şi jurisprudenţa Uniunii Europene, precum şi legislaţia naţională instituie criteriile ştiinţifice cu ajutorul cărora se stabileşte natura civilă sau comercială a raportului juridic dedus judecăţii şi, implicit, a instanţei competente funcţional. ... 95. Astfel, au natură comercială litigiile născute în legătură cu actele/contractele/faptele a căror cauză juridică se plasează în comerţ sau care prin lege sunt considerate comerciale (cambie, acţiuni, cont curent, publicitate mincinoasă, abuzul de poziţie dominantă, denigrarea concurentului vătămat etc.) sau al căror obiect material este un bun destinat exploatării comerciale sau care se referă la oricare drept invocat în legătură cu acele bunuri. ... 96. Comercialitatea raporturilor juridice născute din acte, contracte încheiate şi fapte săvârşite în comerţ se imprimă asupra naturii litigiilor legate de aceste raporturi, iar soluţionarea lor intră în competenţa instanţelor, secţiilor şi/sau completelor de judecată specializate. ... ... III.5. Opinia prof. univ. dr. Smaranda Angheni de la Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti 97. Punctul de vedere formulat la data de 8 iunie 2016 este în sensul că se impune existenţa instanţelor specializate în soluţionarea litigiilor dintre profesionişti sau dacă cel puţin o parte este profesionist, indiferent de natura sau obiectul litigiului. ... 98. Totodată, s-a considerat că, pentru evitarea interpretărilor diferite cu privire la competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, de lege ferenda, se impune ca legiuitorul să prevadă în mod expres existenţa instanţelor specializate în soluţionarea litigiilor dintre profesionişti. ... ... III.6. Departamentul de Drept privat din cadrul Facultăţii de Drept de la Universitatea „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti - prof. univ. dr. Stanciu D. Cărpenaru, prof. univ. dr. Viorel Roş, conf. univ. dr. Vasile Nemeş, lect. univ. dr. Ion Dragne, lect. univ. dr. Dan Alexandru Sitaru, asist. univ. dr. Gabriela Fierbinţeanu 99. Prin opinia înregistrată la 9 iunie 2016 au fost exprimate considerente de drept material cu privire la eventuala interpretare a dispoziţiilor legale ce se pretinde că au general soluţii contradictorii. ... 100. Opţiunea actualului Cod civil, care nu mai menţine diviziunea tradiţională în raporturi juridice civile şi raporturi juridice comerciale, deşi aparent clară, nu poate ignora nevoia stabilirii concrete a arhitecturii unui sistem monist clădit, totuşi, pe dualitatea comerciant-necomerciant. Deşi se introduce noţiunea de profesionist, în chiar conţinutul art. 3 din Codul civil se prefigurează existenţa unor diferenţe de regim juridic în funcţie de calitatea părţilor raportului juridic obligaţional, profesionişti sau nonprofesionişti [„orice alte subiecte de drept civil“, astfel cum se prevede în art. 3 alin. (1) din Codul civil)]. ... 101. Prin urmare, criteriul principal care ar putea conduce la delimitarea sferei litigiilor de competenţa tribunalelor specializate este cel de profesionist. ... 102. Criteriile care pot conduce suplimentar la delimitarea competenţei materiale a tribunalelor specializate sunt indicate de art. 227, respectiv art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, un prim criteriu îl constituie legea specială care era atributivă de competenţă anterior intrării în vigoare a Codului civil, funcţie menţinută şi după intrarea în vigoare a Codului civil, cauzele care potrivit legii speciale erau de competenţa tribunalelor comerciale ori, după caz, de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor sau curţilor de apel revenind spre competentă soluţionare tribunalelor specializate sau, după caz, secţiilor civile reorganizate. Un al doilea criteriu se regăseşte în dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care se referă la înfiinţarea completelor specializate în considerarea „obiectului sau naturii litigiilor“, dispoziţiile având un caracter exemplificativ şi nu limitativ. ... 103. Deşi Codul civil îşi stabileşte ferm domeniul de aplicare în conţinutul art. 3 alin. (1) - raporturi dintre profesionişti dar şi raporturi dintre profesionişti şi orice alt subiect de drept civil - exprimarea legiuitorului este de natură a constitui prin ea însăşi un argument în favoarea recunoaşterii fără echivoc a existenţei unor asemenea raporturi, dar şi a necesităţii delimitării competenţei materiale a instanţelor în cazul unui litigiu dintre profesionişti şi alte subiecte de drept, decurgând din acte sau fapte săvârşite în exerciţiul activităţii profesionale ale celor dintâi. ... 104. A recunoaşte o nevoie de delimitare a competenţei materiale cu privire la litigiile în care una dintre părţi este profesionist nu contravine concepţiei moniste a Codului civil şi nu derogă de la prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, competenţa rămânând dobândită unei instanţe civile deoarece chiar tribunalele specializate sunt instanţe civile din moment ce, de lege lata, nu mai există deosebire între regulile de competenţă în materie civilă şi cele în materie comercială. ... 105. Prin considerentele de drept procesual formulate s-a susţinut inadmisibilitatea recursului în interesul legii, deoarece: problema sesizată nu interesează toate instanţele judecătoreşti, ci doar cele trei tribunale specializate; în realitate, soluţiile contradictorii sunt generate de interpretarea diferită a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători nr. 654/2011; ceea ce se cere este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să stabilească, în locul legiuitorului care nu a făcut-o, criteriile de determinare a competenţei funcţionale; problema ce se cere a fi dezlegată nu este una de aplicare ori interpretare diferită a unei prevederi legale, ci vidul legislativ care nu poate fi acoperit de instanţa supremă, acesta fiind atributul exclusiv al legiuitorului; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat constant în acest sens şi a respins ca inadmisibile recursurile în interesul legii atunci când i s-a solicitat altceva decât interpretarea în scopul aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti. ... ... III.7. Direcţia elaborare acte normative din cadrul Ministerului Justiţiei 106. Opinia formulată la data de 10 iunie 2016 este în sensul că legea recunoaşte posibilitatea organizării unor complete, secţii sau tribunale specializate, dar nu în funcţie de calitatea părţilor, ci doar pentru anumite materii cu totul particulare, unde natura sau obiectul litigiilor şi, mai ales, volumul de cauze o impun. ... 107. Aceasta întrucât, de lege lata, nu există reguli speciale fundamentale de drept material (civil) şi de drept procesual (civil) aplicabile exclusiv profesioniştilor. ... 108. În lumina Codului civil şi a Codului de procedură civilă există o singură materie de drept substanţial - materia civilă (iar nu materia comercială, funciară, de dreptul familiei etc.), stabilită în funcţie de natura sau obiectul raporturilor patrimoniale şi nepatrimoniale dintre particulari, iar nicidecum în funcţie de calitatea subiectelor de drept - , precum şi norme de procedură civilă uniformizate, edictate fără particularizări vizând calitatea părţilor, de profesionişti sau de neprofesionişti. ... 109. Or, numai în condiţiile existenţei unor reguli speciale de drept substanţial civil şi de drept procesual civil se poate concepe şi justifica existenţa unor secţii/tribunale specializate. ... ... III.8. Departamentul de Drept privat din cadrul Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti - prof. univ. dr. Dragoş-Alexandru Sitaru, prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, conf. univ. dr. Claudiu-Paul Buglea, conf. univ. dr. Andreea-Teodora Stănescu, lect. univ. dr. Şerban-Alexandru Stănescu, asist. univ. dr. Teodora Bantaş-Văduva 110. Prin opinia înregistrată la 11 octombrie 2016 s-a apreciat că criteriile legale în baza cărora se configurează categoriile de litigii ce pot justifica înfiinţarea unui tribunal specializat sunt obiectul sau natura cauzei, respectiv oricare caracteristică a litigiului ce are vocaţie să plaseze litigiul sub imperiul unui regim juridic special/derogatoriu. ... 111. Întrucât calitatea de profesionist a uneia dintre părţile contractante atrage aplicarea unui regim juridic special raporturilor juridice obligaţionale, s-a apreciat că această calitate poate constitui un criteriu de configurare a unei categorii de litigii putând justifica înfiinţarea unui tribunal specializat. Astfel, litigiile implicând prezenţa unui profesionist, în materia raporturilor juridice obligaţionale, pot intra în competenţa funcţională a tribunalelor specializate. ... 112. În concluzie, ca răspuns la problema de drept identificată în cadrul recursului în interesul legii, s-a apreciat că tribunalele specializate soluţionează, în afara litigiilor menţionate la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare: – litigiile atribuite de legile speciale fostelor tribunale comerciale, astfel cum se prevede în mod expres în art. 227 din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare; ... – litigiile în care cel puţin una dintre părţi este profesionist, iar raportului juridic dedus judecăţii îi sunt aplicabile normele din Codul civil referitoare la profesionişti sau la activitatea de producţie/comerţ/prestare de servicii sau din legislaţia specială referitoare la profesionişti sau la activitatea de producţie/comerţ/prestare de servicii; ... – având în vedere că noţiunea de profesionist este mai extinsă decât noţiunea de comerciant, cu atât mai mult se impune soluţionarea litigiilor de către instanţele specializate, dat fiind că actualul Cod civil a instituit regimul monist, însă nu a abrogat normele speciale ce impun specializarea respectivă. ... ... ... ...