Decizia ÎCCJ nr. 29/2016 (HP)Punctul XII

XII. Înalta Curte de Casație și Justiție 34. Examinând sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere formulat de către Sindicatul „Nova Vita“, precum și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, s-au reținut următoarele: ... 35. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ... 36. Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ. În doctrină ele au fost identificate după cum urmează: 1. existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... 2. instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; ... 3. cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... 4. soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; ... 5. chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; ... 6. chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 37. Procedând la analiza asupra admisibilității sesizării se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, întrucât Curtea de Apel Iași este legal învestită cu soluționarea unor cereri de apel în cauze ce au ca obiect obligarea instituției publice care exercită funcțiile serviciului public de asistență socială la nivelul județului, respectiv Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, la plata către asistenții maternali a unei despăgubiri bănești echivalente cu indemnizația de concediu, ca urmare a neefectuării în natură a concediului de odihnă din motive neimputabile pârâtei, cu obligarea Consiliului județean la alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești solicitate. ... 38. Litigiile deduse judecății au natura unor conflicte de muncă, ceea ce conferă competență exclusivă, în primă instanță, tribunalului, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse numai apelului, conform art. 214 din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare. ... 39. Instanța supremă a fost sesizată de două complete din cadrul Curții de Apel Iași, învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță potrivit dispozițiilor art. 208 raportat la art. 214 din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 96 pct. 2 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... 40. Condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzelor pendinte în care se ridică este îndeplinită, deoarece, în cauzele în curs de judecată, se impune a se stabili, pornind de la premisa absenței culpei angajatorului (din motive neimputabile acestuia, așa cum se precizează în încheierile de sesizare), dacă asistenții maternali au dreptul la plata unor despăgubiri, stabilite la nivelul indemnizației de concediu, motivat de faptul că în perioada concediului legal de odihnă asigură continuitatea activității, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 (pentru perioada 2011-2013) și în temeiul prevederilor art. 122 alin. (3) lit. d) teza I din Legea nr. 272/2004, astfel cum au fost completate prin art. I pct. 57 din Legea nr. 257/2013 (pentru perioada aferentă anului 2014, după completarea legii). ... 41. În ceea ce privește cerința noutății chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării se impun o serie de clarificări. Analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la acea chestiune de drept. ... 42. În cazul de față se constată că instanța de trimitere nu a justificat condiția noutății chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, considerând că această condiție este absorbită de condiția referitoare la nepronunțarea Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept, fără a observa că existența condiției referitoare la caracterul noutății chestiunii de drept este una distinctă, căreia i se adaugă condiția care impune ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra acestei chestiuni și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii. ... 43. Așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în jurisprudența sa anterioară (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2/1/2013/HP, Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1/1/2013/HP, Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2/1/2014/HP, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 4/1/2014/HP/C, Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.184/1/2015 și Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.186/1/2015), în lipsa unei definiții a „noutății“ chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sesizată cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. ... 44. Pentru verificarea cerinței noutății este necesar a observa succesiunea în timp și conținutul normelor juridice din care izvorăște problema de drept supusă dezlegării. Această problemă este generată de dispozițiile legale speciale, care reglementează modalitatea de exercitare a concediului de odihnă de către asistenții maternali, prin instituirea obligației de a asigura continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepția cazului în care separarea de copiii plasați sau încredințați pentru această perioadă este autorizată de către angajator. ... 45. Condițiile de exercitare a dreptului la concediu de odihnă de către asistenții maternali au fost reglementate inițial prin Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist, care a fost adoptată în temeiul art. 20 alin. (3^4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate, aprobată cu modificări și completări de Legea nr. 108/1998. ... 46. Astfel, art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 stabilește în sarcina asistenților maternali obligația de a asigura continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepția cazului în care separarea de copiii plasați sau încredințați pentru această perioadă este autorizată de către angajator. ... 47. Prevederile legale sus-menționate au fost preluate ulterior, prin art. I pct. 57 din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și incluse în capitolul VII denumit „Instituții și servicii cu atribuții în protecția copilului“ printr-un nou articol, art. 109^1, introdus după articolul 109 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, astfel modificată. Ca urmare a republicării Legii nr. 272/2004 în anul 2014, în prezent, obligația asistenților maternali de a asigura continuitatea îngrijirii copilului pe durata efectuării concediului legal de odihnă este reglementată în art. 122 alin. (3) lit. d) din actul normativ precizat, cu următorul conținut: Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condițiile legii, se desfășoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecției copilului, încheiat cu direcția sau cu un organism privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice: […] d) în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activității desfășurate, cu excepția cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcție. ... 48. Analiza prevederilor art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 în comparație cu prevederile art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004, astfel cum au fost completate prin art. I pct. 57 din Legea nr. 257/2013, impune concluzia că acestea au conținut identic, iar faptul că aceleași dispoziții legale sunt aduse în completarea legii, dar în același scop, anume de a sublinia caracterul special al activității asistentului maternal, caracter care se imprimă și contractului încheiat de asistentul maternal cu direcția sau cu un organism privat acreditat, nu asigură îndeplinirea cerinței de noutate a prevederilor art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004, republicată, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003. ... 49. Completarea Legii nr. 272/2004 prin art. I pct. 57 din Legea nr. 257/2013 are menirea de a asigura o corelație între cele două acte normative aflate în conexiune, fără a aduce o noutate legislativă, de natură să conducă la o interpretare diferită a normelor legale ce se solicită a fi lămurite. ... 50. De asemenea, în determinarea caracterului noutății este important de verificat dacă o instanță este învestită să se pronunțe asupra unei probleme de drept pentru prima dată sau dacă chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor și care, în decursul timpului, a generat o jurisprudență continuă în această privință. ... 51. În cazul de față, condiția noutății chestiunii de drept nu este îndeplinită nici din această perspectivă, față de împrejurarea că, din studierea răspunsurilor formulate de curțile de apel și a jurisprudenței anexate, se constată că, în perioada 2008-2016, instanțele de judecată s-au pronunțat constant asupra chestiunii de drept supuse analizei, prin hotărâri irevocabile (dacă litigiul s-a judecat potrivit Codului de procedură civilă de la 1865) sau prin hotărâri definitive (dacă litigiul s-a judecat sub imperiul Codului de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010). ... 52. Hotărârile judecătorești identificate ilustrează existența unei practici judiciare neunitare. În cuprinsul capitolului VII - Jurisprudența instanțelor naționale în materie - sunt prezentate pe larg cele două orientări ale instanțelor de judecată în privința chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, motiv pentru care se apreciază că nu se mai impune reluarea acestor aspecte. Chiar și instanța de trimitere s-a pronunțat anterior prezentei sesizări, prin deciziile nr. 263 din 22 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 7.849/99/2007, nr. 456 din 28 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 8.749/99/2008, și nr. 302/2015 din 17 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 24/99/2014. ... 53. Analiza practicii judiciare pune în evidență faptul că problema de drept a cărei lămurire se solicită și-a pierdut caracterul de noutate în condițiile în care tot mai multe instanțe de judecată au fost învestite să soluționeze litigii în care această chestiune de drept a primit o rezolvare prin hotărârile pronunțate. ... 54. Aceasta deoarece condiția noutății trebuie privită în contextul legiferării sale ca unul dintre elementele de diferențiere între cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanțelor judecătorești (control a posteriori), hotărârea preliminară are scopul de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare (control a priori). ... 55. Prin urmare, existența deja a unei practici neunitare denotă nu numai că se poate apela la mecanismul recursului în interesul legii, ci și faptul că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, prin urmare, una nouă, ci una care a creat deja divergență în jurisprudență. ... 56. Un argument în plus în susținerea aspectelor învederate anterior ce vizează neîndeplinirea cerinței noutății este dat de faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal s-a pronunțat, în calea de atac a recursului, asupra legalității prevederilor art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, în două cauze având același obiect cu cel din litigiile deduse judecății pe rolul instanței de trimitere. ... 57. Excepția de nelegalitate a fost respinsă, ca neîntemeiată, de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal în ambele cauze în care a fost invocată, hotărârile pronunțate (Sentința civilă nr. 151 din 6 aprilie 2011 și Sentința civilă nr. 180 din 20 aprilie 2011) fiind menținute în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3.652 din 23 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3.219/115/2009, și, respectiv, Decizia nr. 4.185 din 20 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 604.1/115/2009. În considerentele acestor decizii instanța supremă a reținut următoarele: Prevederea cuprinsă la lit. f) a art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 nici nu înlătură și nici nu limitează exercitarea dreptului asistenților maternali la concediul legal de odihnă anual plătit. Sensul acestei prevederi legale este acela de a arăta condițiile în care concediul poate fi efectuat (anume prin păstrarea copiilor încredințați sau dați în plasament în prezența asistenților maternali ori, după caz, prin separarea acestora, în ipoteza în care aceasta este autorizată de către angajator), în considerarea specificului activității desfășurate de asistenții maternali, activitate ce are ca principală țintă asigurarea creșterii, îngrijirii și educării, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primesc în plasament sau în încredințare, conform art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003. Cum dispozițiile art. 10 alin. 1 lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 consacră dreptul la concediu anual remunerat - în cele două variante - cu păstrarea copiilor încredințați sau dați în plasament sau prin separarea acestora de asistenții maternali - acest drept recunoscut, consacrat de art. 41 alin. (2) din Constituția României și de prevederile art. 38 din Codul muncii nu este în niciun fel încălcat, dat fiind specificul contractului de muncă și interesul superior al copilului care se desprinde din întreg ansamblul legislației în materie ... 58. În condițiile arătate, deși nu se poate reține existența unei practici judiciare consolidate la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința problemei de drept analizate (în raport cu numărul redus de hotărâri judecătorești identificate), instanța supremă s-a pronunțat deja asupra problemei în discuție, prin verificarea legalității prevederilor art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, din perspectiva art. 41 alin. (2) din Constituția României și a art. 38, 39 și 139 din Codul muncii, aceste din urmă prevederi regăsindu-se, în prezent, în art. 144 și 149 din Codul muncii. Această situație consolidează concluzia privind neîndeplinirea caracterului de noutate a chestiunii de drept supuse dezlegării. ... 59. Analiza conformității prevederilor art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004, cu dreptul fundamental la concediul de odihnă înscris în art. 41 alin. (2) din Constituția României, nu se circumscrie sferei de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție învestite cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, ci revine Curții Constituționale, în calitate de garant al supremației Legii fundamentale, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României. ... 60. În considerarea argumentelor expuse se apreciază, în acord cu jurisprudența anterioară (Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2/1/2014/HP, Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.186/1/2015), că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat, atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condițiile restrictive de admisibilitate analizate, rolul unificator al instituției juridice a hotărârii prealabile numai în privința chestiunilor de drept noi, astfel încât calea hotărârii prealabile nu mai este deschisă. ... ...