Sari la conținut

Decizia CCR nr. 559/2024Punctul 15

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
29.10.2024
Dosarul
2.127A/2024

15. Nu în ultimul rând, autorii sesizării susțin că dispozițiile art. 1-8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2023 aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 21 coroborate cu cele ale art. 53, întrucât, prin măsurile instituite, această ordonanță de urgență restrânge în mod nejustificat dreptul cetățenilor de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor lor legitime, sens în care învederează că implementarea unor sisteme informatice complexe, cum ar fi e-Factura, e-Transport sau e-TVA, fără a oferi alternative adecvate sau suport necesar pentru cetățenii lezați în drepturile lor, conduce la îngrădirea accesului la justiție al acestora, dat fiind faptul că aceste sisteme sunt greu de utilizat sau necesită resurse financiare semnificative pentru accesare, astfel că persoanele cu resurse limitate sau competențe digitale reduse ar putea avea dificultăți în a-și apăra drepturile. Or, ordonanța de urgență criticată nu prevede explicit dreptul cetățenilor și al operatorilor economici de a solicita revizuirea sau anularea deciziilor luate de autoritățile implicate în implementarea sistemelor informatice, astfel încât lipsa unor dispoziții clare privind căile de atac disponibile și procedurile de contestare afectează negativ posibilitatea efectivă de a se adresa justiției. În acest context, autorii susțin că, fără garanții procedurale clare și accesibile, cetățenii sunt lăsați într-o poziție vulnerabilă, în care drepturile lor pot fi restrânse fără posibilitatea de a beneficia de protecția judiciară necesară. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie