Decizia CCR nr. 502/2024Punctul 20

20. Curtea reține că, în dreptul comparat, există și regimuri de înregistrare a persoanelor care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor mult mai extinse față de legislația românească. În acest sens, Curtea observă dispozițiile Legii nr. XXVIII/2011 privind protecția minorilor din Malta, în conformitate cu care instanța de judecată poate decide că trebuie înscrisă în registru o persoană care a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni care nu este menționată în Legea privind protecția minorilor, întrucât constituie un pericol pentru educația, îngrijirea, custodia, bunăstarea sau creșterea minorilor și, totodată, vor fi înscrise în registru persoanele cu tulburări psihice, declarate nevinovate. Pe de altă parte, Curtea reține că instanța de la Strasbourg a constatat încălcarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale atunci când persoanele înregistrate în registru au fost achitate sau nu s-au dispus sancțiuni de natură penală cu privire la acestea. În acest sens, Curtea are în vedere Hotărârea din 18 aprilie 2013, pronunțată în Cauza M.K. împotriva Franței, în care instanța europeană a reținut că reclamantul a fost achitat în primul proces, iar, în al doilea, partea vătămată și-a retras plângerea. Totuși, datele lui personale au fost păstrate, împotriva voinței sale. Păstrarea unei baze de date care include și condamnări pentru infracțiuni minore, precum și achitări este complet diferită de păstrarea unei baze de date privind infractorii periculoși. Reglementarea atacată în cauză nu făcea diferențe între condamnați și persoane care au fost doar investigate, fără a fi trimise în judecată. În concluzie, Curtea a considerat că statul pârât și-a depășit marja de apreciere admisă prin stocarea amprentelor digitale ale persoanelor bănuite de comiterea infracțiunilor, dar necondamnate și, prin urmare, a constatat că a existat o încălcare a art. 8 din Convenție. ...