Decizia CCR nr. 487/2024Punctul 11
Punctul 11
11. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că ordonanța de urgență a Guvernului criticată încalcă dispozițiile art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, deoarece este afectat regimul juridic al dreptului de proprietate privată și nu a existat o situație extraordinară, a cărei reglementare să nu poată fi amânată, iar urgența adoptării reglementării nu este justificată în cuprinsul actului normativ criticat. În acest sens, arată că nu poate fi reținută existența unei situații extraordinare, dat fiind faptul că Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituirea unor măsuri tranzitorii a fost adoptată ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot Maria Athanasiu și alții împotriva României, prin care s-a stabilit implementarea măsurilor menite să corecteze neajunsurile sistemului de restituire sau de acordare a despăgubirilor cu privire la proprietățile preluate abuziv de statul român, pentru a permite realizarea efectivă și rapidă a dreptului la restituire. Contrar celor reținute în jurisprudența Curții Constituționale în materie, se mai susține că situația excepțională nu are caracter obiectiv, iar argumentele referitoare la adoptarea ordonanței de urgență criticate cu scopul de a preveni riscul ca modificările succesive ale grilelor notariale să întârzie procesul de soluționare a dosarelor de despăgubire, cu consecința afectării drepturilor foștilor proprietari, sunt nejustificate, dat fiind faptul că, în opinia autorilor excepției, aceste grile suferă modificări neesențiale în fiecare an, fără să fie necesară modificarea anuală a modalității de evaluare a despăgubirilor. ...
Sursa oficială ↗