Decizia CCR nr. 498/2024Punctul 22

22. De altfel, Curtea constată că, în jurisprudența sa, instanța de la Strasbourg a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unei persoane suspectate că ar fi săvârșit o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Hotărârea din 10 noiembrie 1969, pronunțată în Cauza Stögmüller împotriva Austriei, paragraful 15); riscul ca acesta, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Hotărârea din 27 iunie 1968, pronunțată în Cauza Wemhoff împotriva Germaniei, paragraful 14, Hotărârea din 16 martie 2010, pronunțată în Cauza Jiga împotriva României, paragraful 75), să săvârșească noi infracțiuni (Hotărârea din 10 noiembrie 1969, pronunțată în Cauza Matzenetter împotriva Austriei, paragraful 9) sau să tulbure ordinea publică (Hotărârea din 26 iunie 1991, pronunțată în Cauza Letellier împotriva Franței, paragraful 51). Instanța de la Strasbourg a hotărât că pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Hotărârea din 4 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Becciev împotriva Republicii Moldova, paragraful 59, Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunțată în Cauza Calmanovici împotriva României, paragraful 94). Nevoia de a păstra ordinea publică și de a asigura o bună desfășurare a anchetei au fost, de asemenea, recunoscute de instanța europeană drept motive ce pot justifica prelungirea privării de libertate (Hotărârea din 6 februarie 2007, pronunțată în Cauza Garycki împotriva Poloniei, paragraful 48). De asemenea, în Hotărârea din 10 iunie 2014, pronunțată în Cauza Voicu împotriva României, paragrafele 75-77, instanța de la Strasbourg a reținut că instanțele naționale și-au întemeiat hotărârile de menținere a arestului preventiv pe (i) riscul ca reclamantul să încerce să influențeze probatoriul în cauză și pe (ii) impactul pretinselor fapte asupra ordinii publice. În acest sens, instanțele au analizat fiecare circumstanță a cauzei, realizând o motivare care a avut în vedere situația particulară a reclamantului. Acestea au examinat de fiecare dată oportunitatea aplicării unei măsuri preventive mai blânde. În consecință, instanța europeană a considerat că instanțele naționale au oferit motive suficiente și relevante pentru respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură mai blândă, iar perioada arestului preventiv nu a fost excesiv de lungă. ...