Decizia CCR nr. 509/2024Punctul 24
Punctul 24
24. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (5) fraza a doua din Codul de procedură penală, examinând critici similare celor formulate în prezenta cauză, Curtea a pronunțat Decizia nr. 275 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 24 iulie 2018, în care a reținut că normele procesual penale ale art. 67 reglementează procedura de soluționare a cererii de recuzare, similar dispozițiilor cuprinse în art. 51 din Codul de procedură penală din 1968, aceasta constând în parcurgerea a două etape de rezolvare a cererii de recuzare. În primul rând, potrivit art. 67 alin. (5) din Codul de procedură penală, cererea de recuzare presupune o etapă de examinare a admisibilității în principiu, care se realizează de judecătorul sau de completul de judecată în fața căruia a fost formulată cererea de recuzare. Prin aceasta însă persoana împotriva căreia a fost formulată cerere de recuzare nu se pronunță cu privire la propria incompatibilitate, astfel cum susține autoarea excepției, ci cu privire la respectarea condițiilor de admisibilitate a cererii de recuzare, astfel cum sunt acestea în mod expres reglementate în cuprinsul alin. (2) -(5) ale art. 67 din Codul de procedură penală. Într-o a doua etapă, dacă se constată faptul că cererea de recuzare este admisibilă în principiu, urmează ca aceasta să fie trimisă spre soluționare unui alt judecător sau unui alt complet de judecată din cadrul aceleiași instanțe. Cu titlu de excepție, potrivit alin. (8) al art. 68 din Codul de procedură penală, când pentru soluționarea abținerii sau a recuzării nu poate fi desemnat un judecător din cadrul aceleiași instanțe, cererea se soluționează de un judecător de la instanța ierarhic superioară. În aceste condiții, având în vedere cele menționate, Curtea a constatat că normele procesual penale criticate nu aduc atingere dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și dreptul la apărare, astfel încât a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate (paragrafele 13 și 14). ...
Sursa oficială ↗