Decizia CCR nr. 506/2024Punctul 10

10. Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens, reține că normele procesual penale criticate sunt în deplină concordanță atât cu dispozițiile Directivei 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, cât și cu prevederile art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Reține că, în materie penală, o informare precisă și completă cu privire la acuzațiile aduse unui inculpat și, prin urmare, cu privire la încadrarea juridică pe care instanța ar putea să o rețină împotriva acestuia este o condiție esențială a echității procedurii. Arată că art. 6 paragraful 3 lit. a) din convenție recunoaște acuzatului dreptul de a fi informat nu numai cu privire la „cauza“ acuzației, adică faptele materiale de care este acuzat și pe care se bazează acuzația, dar și cu privire la „natura“ acuzației, adică încadrarea juridică a faptelor în cauză. Din considerentele directivei menționate, dar și din maniera în care este formulat textul ce o transpune, precum și din jurisprudența oferită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, deduce că termenii „cauza“ și „natura“ acuzației aduse împotriva persoanei acuzate se referă la faptele imputate și, respectiv, la calificarea juridică a acestora, precum și la circumstanțele agravante existente și aplicabile în cauză. Apreciază însă că acest drept de a primi explicații nu trebuie interpretat în sensul că instanța este obligată să furnizeze informații până la cel mai mic detaliu atunci când cauza dedusă judecății este una deosebit de complexă, cu multe persoane implicate și cu probatorii ample, iar acuzatul beneficiază de serviciile unui apărător ales, care a avut la dispoziție timp suficient în vederea pregătirii apărării. Mai mult, având în vedere că aspectele legate de regularitatea și legalitatea rechizitoriului țin de procedura de cameră preliminară, apreciază că, în această etapă a explicării acuzației de către instanța de judecată, nu se mai pot invoca de către inculpați aspecte ce țin de eventuale neclarități din cuprinsul actului de sesizare al instanței de judecată. Explicațiile oferite de către instanța de judecată trebuie să se rezume la o prezentare succintă a faptelor ce au condus la punerea sub acuzare a inculpaților (prezentarea aspectelor cuprinse la capitolul „în drept“ al rechizitoriului fiind suficientă), precum și a încadrării juridice date acestora prin actul de sesizare. ...