Decizia CCR nr. 503/2024Punctul 14

14. Dintr-o perspectivă istorică, Curtea reține că art. 52 din Codul penal, în vigoare, preia dispozițiile art. 31 din Codul penal din 1969, instituția juridică a participației improprii fiind apreciată ca devenită tradițională în spațiul juridic autohton și „care s-a dovedit funcțională fără dificultăți în practică, în detrimentul teoriei autorului mediat“, potrivit pct. 2.12 din expunerea de motive a proiectului noului Cod penal. Formula juridică a participației improprii se întemeiază pe aceeași unitate de faptă prevăzută de legea penală, săvârșită de un număr de persoane superior aceluia necesar solicitat de lege, reflectând caracterul eterogen al pozițiilor psihice ale persoanelor care o comit. Conținutul normativ înfățișează mai multe modalități, indicând coautoratul impropriu, precum și instigarea și complicitatea improprii, reglementând condițiile de existență și regimul de sancționare a acestora. Modalitatea normativă a instigării/ complicității improprii dă conținut, în modalitatea intenție-lipsă de vinovăție, prevederii din alin. (3) al art. 52 din Codul penal, intenția caracterizând poziția psihică a participanților secundari, iar autorul/coautorii acționează fără vinovăție. În acest caz, se angajează răspunderea penală a instigatorului/complicelui, care se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune (sistemul parificării de pedeapsă), iar autorul/coautorii nu vor fi pedepsiți, fiind exclus caracterul infracțional al faptei săvârșite. Curtea reține, totodată, că participația improprie, privită ca fenomen infracțional, este o formă de ilicit penal deosebit de periculoasă pentru relațiile sociale prevăzute de lege, întrucât folosirea cu intenție a unor persoane aflate în situații speciale (iresponsabilitate, constrângere fizică sau psihică etc.) la efectuarea de activități infracționale face ca aceste activități să fie lesne săvârșite, cu riscuri reduse pentru cel care le inițiază. ...