Decizia CCR nr. 503/2024Punctul 12

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că instituția participației penale a fost reglementată de legiuitor pentru acele situații în care o faptă prevăzută de legea penală este săvârșită de un număr mai mare de persoane decât cel care ar fi fost necesar potrivit cu natura acelei fapte. Așadar, pentru ca o pluralitate de făptuitori să poată fi socotită pluralitate de infractori, deci participație penală (propriu-zisă sau improprie), trebuie ca fapta săvârșită de aceștia să fie „o faptă prevăzută de legea penală“, așa cum rezultă, de altfel, chiar din textul de lege criticat. Împrejurarea că în cazul participației improprii în modalitatea prevăzută de art. 52 alin. (3) din Codul penal autorul faptei a acționat fără vinovăție este o cauză personală a acestuia, care nu schimbă caracterul faptei săvârșite, aceasta rămânând o faptă prevăzută de legea penală, și nu înlătură vinovăția celorlalți participanți, care au acționat cu intenție. Cel care participă cu intenție la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, în calitate de instigator sau complice, comite o infracțiune, așa cum stabilesc, de altfel, și dispozițiile art. 174 din Codul penal, potrivit cărora prin „săvârșirea unei infracțiuni“ sau „comiterea unei infracțiuni“ se înțelege „săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.“ ...