Decizia CCR nr. 488/2024Punctul 15
Punctul 15
15. În subsidiar, cât privește excepția de neconstituționalitate analizată, Curtea reține și o problemă de admisibilitate prin raportare la limitele de competență a Curții Constituționale atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate. Astfel, Curtea observă că invocarea excepției de neconstituționalitate de către autor a fost determinată de faptul că judecătorul de cameră preliminară a apreciat, prin Încheierea din 18 martie 2020 (de sesizare), pagina 58, pronunțată în Dosarul nr. 4.582/121/2019 a1, prin care a respins ca neîntemeiate excepțiile de nelegalitate a actelor de urmărire penală și a rechizitoriului, precum și cererile de excludere a unor probe din faza de urmărire penală formulate, printre alții, și de autorul excepției și a dispus începerea judecății în cauză inclusiv cu privire la autorul excepției de neconstituționalitate, „ca fiind în continuare aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 9 din 18.02.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 831 din 10.12.2008, conform cu care rechizitoriul trebuie să conțină mențiunea «verificat sub aspectul legalității și temeiniciei», iar lipsa acestei mențiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop. [...] Prin urmare, rechizitoriul din prezenta cauză nu poate fi lovit de nulitate pentru că nu ar fi fost secondat de o ordonanță separată care să privească verificarea legalității și temeiniciei, din moment ce conține mențiunea expresă și obligatorie a verificării legalității și temeiniciei, conform dispozițiilor art. 328 Cod procedură penală și dispozițiilor Deciziei nr. 9 din 18.02.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 831 din 10.12.2008, care își menține valabilitatea și în prezent.“ ...
Sursa oficială ↗