Decizia ÎCCJ nr. 9/2016 (RIL)Paragraful 103

28. Încadrarea activităţilor desfăşurate de salariaţi pe criterii constând în dificultatea muncii, condiţiile acesteia, expunere la factori nocivi şi periculoşi, suprasolicitarea nervoasă, etc., a fost prevăzută în legislaţia naţională începând cu Decretul nr. 292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul Asigurărilor Sociale de Stat şi regulamentul de aplicare a acestuia, urmată de Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 1967. Criteriile pe baza cărora se putea face încadrarea locurilor de muncă au fost prevăzute în anexele Regulamentului pentru aplicarea Decretului nr. 292/1959, cu completările ulterioare, şi, succesiv, în art. 1 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.061/1968. Ulterior, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii au emis Ordinul nr. 59/1969 pentru stabilirea locurilor de muncă cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, în vigoare din 18 martie 1969. Modificări în legislaţia menţionată au fost aduse prin Decretul nr. 215/1977 cu privire la încadrarea personalului muncitor în grupele I, II sau III de muncă, în sensul că încadrarea în grupele superioare se putea face cu caracter permanent (fiind indicate locuri de muncă şi profesii) sau temporar (sub condiţia îmbunătăţirii condiţiilor de muncă).