Decizia ÎCCJ nr. 11/2016 (HP)Paragraful 78

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 05.05.2016 · dosar 1.104/1/2016
Paragraful 78
Concluzia este cu atât mai evidentă cu cât ar fi posibil ca aplicarea legii noi să conducă la incidența dispozițiilor privind pluralitatea intermediară, iar nu cele care reglementează recidiva conform Codului penal din 1969 (de exemplu, în raport cu primul termen al pluralității), caz în care, dacă s-ar accepta ideea că ar trebui aplicate prevederile art. 16 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 86^4 din Codul penal din 1969, ar însemna ca la pedeapsa stabilită să se adauge pedeapsa a cărei executare fusese suspendată (s-ar aplica tratamentul sancționator al pluralității conform vechii legi, deși s-a stabilit că legea nouă este mai favorabilă), iar inculpatul nu ar beneficia de regimul sancționator al pluralității intermediare (aplicarea regulilor de la concursul de infracțiuni conform art. 39 din Codul penal din 2009, la care face trimitere art. 96 din Codul penal).
Sursa oficială ↗