Decizia CCR nr. 451/2024Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.10.2024 · dosar 269/301/2020
Punctul 13
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că procedura ordonanței de plată este o procedură specială în materia executării creanțelor, iar legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată, conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. În virtutea acestui mandat constituțional, legiuitorul a prevăzut prin art. 1.024 din Codul de procedură civilă că hotărârea prin care se soluționează cererea în anulare formulată împotriva ordonanței de plată este definitivă. Or, specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă evident o cale de atac împotriva ordonanței de plată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 413 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 2 septembrie 2020, paragraful 15). ...
Sursa oficială ↗