Decizia CCR nr. 476/2024Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile legale care stabilesc că Fondul de garantare a asiguraților nu poate fi chemat în judecată pe calea dreptului comun, pentru a răspunde, în solidar, cu asigurătorul aflat în faliment, îngrădesc dreptul persoanelor cu handicap de a-și valorifica creanța direct de la acest fond. Apreciază, de asemenea, că reglementarea legală potrivit căreia plata de către Fondul de garantare a asiguraților a creanțelor certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment este neconstituțională. În opinia autorilor, această limitare a plafonului sumelor acordate de acest fond este neconstituțională, fiind „încălcate drepturile persoanelor cu handicap sever și, mai ales, drepturile esențiale la sănătate și chiar la viață, dreptul la o pregătire școlară și la integrare în societate“. Subliniază că Fondul de garantare a asiguraților a fost înființat tocmai pentru a garanta recuperarea prejudiciilor suferite de cei asigurați atunci când societatea de asigurare intră în faliment, iar această garantare trebuie să privească întregul prejudiciu, și nu doar o parte din el, făcând în acest sens referire la plafonul stabilit de 450.000 lei. ...
Sursa oficială ↗