Decizia CCR nr. 477/2024Punctul 25

25. În fine, în subsidiar, Curtea observă că din susținerile autorului excepției reiese și intenția acestuia de adăugare a unei noi ipoteze normative, neavute în vedere de legiuitor, sugerând o completare a legii în sensul ca „dizolvarea unui partid politic să poată fi cerută inclusiv de către reprezentantul organizației de partid, persoana fizică care a fost sancționată pe latură civilă și penală.“ Or, o asemenea solicitare este o problemă de reglementare, care ține de competența organului legislativ și care nu se poate realiza pe calea contenciosului constituțional. În consecință, lipsa unei reglementări în sensul dorit de autorul excepției nu este de natură să contravină art. 16 din Constituție, iar prin critica formulată se tinde, în mod indirect, la completarea reglementării criticate. Având în vedere art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea de noi prevederi celor instituite și nici nu își poate asuma rolul de a crea sau modifica o normă juridică, pentru că altfel s-ar transforma într-un legislator pozitiv, încălcând art. 61 alin. (1) din Constituție. Rămâne, așadar, la latitudinea legiuitorului o eventuală modificare a concepției legislative actuale. ...