Decizia CCR nr. 423/2024Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.09.2024 · dosar 2.407/117/2019
Punctul 6
6. Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că maniera în care legiuitorul a ales să impună contribuția în discuție persoanelor fizice care desfășoară activități liberale, alături de persoanele aflate în celelalte categorii la care se referă art. 296^21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, este singura de natură să garanteze egalitatea cetățenilor în fața legii și justa așezare a sarcinilor fiscale. Astfel, instanța judecătorească observă că, dacă este privită contribuția de asigurări sociale prin prisma venitului pentru care aceasta se achită, iar nu prin cea a persoanelor obligate la achitarea ei, reiese că orice venit încasat de un salariat care lucrează în condiții normale de muncă este supus unei cote de impozitare de 31,3%, chiar dacă o parte este suportată de angajator și alta de angajat. Situația profesiilor liberale și a celorlalte categorii vizate de art. 296^21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 este una specială, în sensul că aceste persoane nu sunt propriu-zis salariați, ci desfășoară pe cont propriu o activitate din care realizează venituri. Or, este just ca venitul astfel realizat să fie impozitat tot într-o cotă de 31,3%, care urmează să fie achitată integral de persoana care încasează venitul. A proceda în sensul dorit de reclamant ar însemna că, în situația în care două persoane realizează aceeași activitate și obțin același venit, una lucrând, spre exemplu, ca persoană fizică autorizată, iar cealaltă ca angajat al unei societăți comerciale, prima să achite o cotă de contribuție de asigurări sociale de 10,5%, în vreme ce a doua să achite o cotă de 31,3%. Este evident că în această situație venitul obținut de angajat ar fi impozitat mai drastic și discriminatoriu față de venitul obținut de cel care activează ca persoană fizică autorizată. ...
Sursa oficială ↗