Decizia CCR nr. 400/2024Punctul 21
Punctul 21
21. Guvernul apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă referitoare la inexistența situației extraordinare și a urgenței reglementării, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, date fiind cele reținute în preambulul ordonanței de urgență criticate. În ceea ce privește atingerea adusă unor drepturi fundamentale, se apreciază că existența la nivelul hubului a unor informații deținute de alte entități publice și exercitarea anumitor atribuții de către „Rasirom“ nu sunt de natură, prin ele însele, a încălca drepturi fundamentale. Se mai apreciază că sursa de finanțare este indicată în art. 6 din ordonanța de urgență criticată, cheltuielile pentru implementarea hubului financiar fiind asigurare prin Planul național de redresare și reziliență al României (PNRR), de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor, prin fonduri externe nerambursabile sau din alte surse de finanțare legal constituite. Faptul că nu a fost indicat un impact financiar în Nota de fundamentare nu este de natură a atrage neconstituționalitatea normei, alocările de la bugetul de stat nefiind cunoscute la acest moment, ci urmând a fi dimensionate în funcție de necesitățile concrete și de nivelul alocărilor din celelalte surse indicate. ...
Sursa oficială ↗