Decizia CCR nr. 319/2024Punctul 20

20. Opinia instanței este în sensul caracterului neîntemeiat al excepției, întrucât textele criticate nu contravin dispozițiilor fundamentale invocate în argumentarea neconstituționalității. Astfel, cu privire la art. 17 alin. (5) din Legea nr. 53/2003, amintește Decizia Curții Constituționale nr. 96 din 25 februarie 2016. În privința art. 19 din Legea nr. 53/2003, arată că acest articol prevede un drept în favoarea salariatului, iar prevederea unui termen în care salariatul poate acționa în justiție pentru obținerea despăgubirilor este o expresie a securității raporturilor juridice, principiu fundamental recunoscut și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În ceea ce privește art. 31 din Constituție, apreciază că acesta nu este discriminator, nu aduce atingere prevederilor art. 41 din Constituție și invocă Decizia Curții Constituționale nr. 523 din 17 iulie 2018. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42-48 din Legea nr. 53/2003, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 352 din 20 martie 2008. Referitor la art. 50 lit. i) din Legea nr. 53/2003, apreciază că acesta are un conținut clar și invocă Decizia Curții Constituționale nr. 394 din 18 iunie 2020. În ceea ce privește art. 57 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, arată că acest text de lege este conform prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituție, deoarece se aplică, în mod egal, ambelor părți ale contractului individual de muncă. Prevederea că încetarea de drept a contractului se produce de la data la care nulitatea a fost constatată corespunde dispozițiilor art. 57 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor. De asemenea, alin. (5) al aceluiași articol prevede că persoana care a prestat muncă în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerare, corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu. Faptul că una dintre părțile contractului individual de muncă, angajator sau angajat, beneficiază de prevederile dreptului comun este o problemă de interpretare și aplicare a legii, iar situația juridică diferită în care se află cele două părți justifică eventualitatea unui tratament juridic diferit. Instanța de judecată mai arată că, în opinia sa, aspectele invocate de autorii excepției vizează probleme de aplicare a legii, și nu aspecte de neconstituționalitate. De asemenea, apreciază că dispozițiile legale criticate nu sunt lipsite de previzibilitate, acestea fiind în marea majoritate a cauzelor interpretate și aplicate în mod unitar de instanțe și, în orice caz, o eventuală dificultate de interpretare a unor norme juridice de către destinatari nu echivalează cu lipsa de previzibilitate de natură să atragă primirea excepției de neconstituționalitate, ci poate fi surmontată prin procedurile de unificare a practicii judiciare. ...