Decizia CCR nr. 334/2024Punctul 5
Punctul 5
5. Astfel, Senatul a adoptat tacit legea, sub forma articolului unic de adoptare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2023 pentru instituirea unei prelungiri a termenelor prevăzute la art. 262 alin. (3^2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (care, la rândul său, reglementa prelungirea unor termene referitoare la polițele de asigurare/reasigurare încheiate de societățile de asigurare/reasigurare aflate în procedură de insolvență la momentul intrării în vigoare a ordonanței de urgență), în schimb, Camera Deputaților a transformat articolul unic în art. I și a introdus un nou articol - art. II -, ce are un obiect de reglementare de sine stătător (privind instituirea unor norme cu caracter special în materia procedurii de concordat preventiv, atunci când debitorul este un operator economic care funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale, în sensul că se reglementează prelungirea succesivă a procedurii sau a planului de restructurare, inițial la solicitarea debitorului, iar subsecvent la solicitarea administratorului concordatar pentru un termen cumulat, care, potrivit intenției de reglementare, se poate întinde pe o perioadă de 10 ani) față de prevederile art. I și fără legătură cu acestea. Astfel, prevederile art. II nu modifică sau completează Legea nr. 85/2014, deși reglementează în mod direct și cu caracter special aspecte ce țin de procedura concordatului preventiv, prevăzută de cadrul general în materie - Legea nr. 85/2014. De asemenea, se arată că intervenția realizată în cadrul Camerei decizionale nu se reflectă nici în titlul legii adoptate, care trebuie să ilustreze obiectul reglementării exprimat sintetic, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În aceste condiții, textul legii în forma adoptată de Camera Deputaților se configurează într-o schimbare de esență, care se îndepărtează în mod fundamental atât de la voința inițiatorului, cât și de la voința Senatului, câtă vreme dispozițiile art. II nu au fost avute în vedere și dezbătute de Senat, care a adoptat în mod tacit legea. Totodată, introducerea art. II în textul legii de către Camera decizională determină o modificare majoră de conținut față de forma adoptată de Camera de reflecție. ...
Sursa oficială ↗