Decizia CCR nr. 334/2024Punctul 37
Punctul 37
37. În acest context, Curtea învederează că, astfel cum a arătat și mai sus, Senatul a adoptat tacit Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2023 pentru instituirea unei prelungiri a termenelor prevăzute la art. 262 alin. (3^2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în forma proiectului de lege depus la Parlament, adoptare ce s-a concretizat printr-un articol unic. Însă la Camera Deputaților a fost modificată structura legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2023, aceasta conținând art. I prin care se aprobă ordonanța de urgență și art. II prin care au fost introduse anumite norme cu caracter distinct de cele cuprinse la art. I și vizează unele aspecte legate de procedura concordatului preventiv în situația când operatorul economic activează în ramurile strategice ale economiei naționale, legiuitorul stabilind, în esență, prelungirea succesivă a procedurii sau planului de restructurare, inițial la solicitarea debitorului, iar ulterior la solicitarea administratorului concordatar, care este însoțită de hotărârea de aprobare a prelungirii de către creditorii concordatari/afectați de prelungire, pentru un termen cumulat care se poate întinde pe o perioadă de 10 ani, instituindu-se în cursul desfășurării acestei perioade și mijloacele puse la dispoziția creditorilor pentru recuperarea creanțelor; creditorii concordatari afectați care au votat împotriva prelungirii termenului concordatului preventiv/planului de restructurare, precum și creditorii neconcordatari își pot recupera creanța prin orice alte modalități prevăzute de lege, inclusiv prin formularea unor cereri de deschidere a procedurii insolvenței față de debitor. ...
Sursa oficială ↗