Decizia CCR nr. 315/2024Punctul 7

7. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 294 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1) , cu art. 315 alin. (2) lit. d) și cu art. 549^1 din Codul de procedură penală, autorii acesteia solicită, în esență, ca instanța de control constituțional să constate că aceste dispoziții sunt constituționale numai în ipoteza în care procurorul poate sesiza, prin ordonanța de clasare, judecătorul de cameră preliminară pentru desființarea unui înscris rezultat dintr-o infracțiune sau pentru aplicarea măsurii confiscării speciale, atunci când cazul de împiedicare a acțiunii penale nu rezultă din chiar conținutul actului de sesizare, ci intervine pe parcursul urmăririi penale. Invocă considerente ale deciziilor Curții Constituționale nr. 166 din 17 martie 2015, nr. 586 din 13 septembrie 2016 și nr. 68 din 27 februarie 2017 pentru a susține că raționamentul aferent excepției invocate reprezintă o continuare logică, un efect al acestor considerente, precizând că motivarea incompletă a instanței de control constituțional din deciziile menționate, în ceea ce privește dispozițiile art. 294 alin. (3) și (4) și ale art. 315 alin. (2) din Codul de procedură penală, permite interpretarea potrivit căreia prin ordonanța de clasare se poate dispune sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris, în toate situațiile, inclusiv atunci când cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale rezultă din chiar conținutul sesizării. Prin urmare, autorii susțin că, examinând prezenta excepție de neconstituționalitate, instanța de control constituțional ar trebui să constate, în mod expres, faptul că, în ipoteza în care cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale preexistă actului de sesizare a organelor penale, procurorul de caz trebuie să dispună clasarea urmăririi penale, fără să mai înceapă urmărirea penală in rem și fără să mai administreze vreo probă, precum și fără să mai dispună sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris. Menționează că, în cauză, a intervenit prescripția răspunderii penale, astfel că autorii nu se află în ipoteza unei investigații începute în cursul termenului de prescripție pentru ca acesta să se împlinească pe parcursul urmăririi sau al judecații, ci se află în situația în care prescripția era împlinită la momentul sesizării organelor competente. Așadar, precizează că presupusele fapte penale de fals în înscrisuri sub semnătură privată, singurele care puteau justifica cererea de desființare, formulată în temeiul art. 549^1 din Codul de procedură penală, erau prescrise la data sesizării organului de urmărire penală. Din această perspectivă, raportat la dispozițiile art. 294 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 315 alin. (2) lit. d) din același act normativ, susțin că aceste prevederi pot fi socotite constituționale numai în măsura în care procurorul poate sesiza, prin ordonanța de clasare, judecătorul de cameră preliminară pentru desființarea unui înscris rezultat dintr-o infracțiune sau pentru aplicarea măsurii confiscării speciale, atunci când cazul de împiedicare a acțiunii penale nu rezultă din chiar conținutul actului de sesizare, ci intervine pe parcursul urmăririi penale. Subliniază că ceea ce solicită instanței de control constituțional este pronunțarea unei decizii interpretative prin care să se rețină constituționalitatea unor prevederi procesual penale numai într-o anumită ipoteză legală și într-o anumită interpretare juridică. ...