Decizia ÎCCJ nr. 16/2011 (RIL)Paragraful 59
Paragraful 59
Este de subliniat că, prin Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constatând că textul criticat reprezintă o protecţie oferită acţionarilor minoritari în raport cu cei majoritari, fără a fi încălcat principiul constituţional al libertăţii economice, fiind expresia dreptului acţionarilor minoritari de control asupra gestiunii societăţii, precum şi a dreptului lor la informare, precizând că împotriva încheierii prin care instanţa desemnează unul sau mai mulţi experţi se poate formula recurs de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii, potrivit art. 336 din Codul de procedură civilă.
Sursa oficială ↗