Decizia CCR nr. 189/2024Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.03.2024 · dosar 1.654/1/2019/1
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că dispozițiile art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 sunt neconstituționale, deoarece toate motivele de contestație în anulare, prevăzute de art. 503 din Codul de procedură civilă, fac referire la culpa instanței, care fie nu a citat legal contestatorul, fie a fost necompetentă, deși era obligată să își verifice competența, fie a săvârșit o eroare materială, fie a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, fie nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. În acest context, apreciază că pentru aceste situații fie justițiabilul nu poate fi obligat la plata unei taxe judiciare de timbru pentru judecarea contestației în anulare, ci poate fi obligat doar la cheltuieli de judecată, în cazul în care se respinge contestația în anulare, fie instanța trebuie să dispună odată cu admiterea contestației în anulare și restituirea taxei judiciare de timbru. ...
Sursa oficială ↗