Decizia CCR nr. 153/2024Punctul 9

9. Prin introducerea unei limite maxime de împlinire a termenului de prescripție de 3 ani de la data producerii pagubei, textul de lege criticat determină o inegalitate între participanții la procesul civil, creând ipoteze legale total diferite și limitând dreptul la acțiune unor creditori în raport cu ceilalți participanți. Astfel, angajatorul care a suferit un prejudiciu ca urmare a faptei unuia dintre salariații săi nu va putea beneficia niciodată de un termen complet de prescripție de 3 ani, deoarece sunt puține situațiile în care acesta ia cunoștință de fapta prejudiciabilă concomitent cu săvârșirea acesteia. De cele mai multe ori, angajatorul identifică un prejudiciu în patrimoniul său la un interval de timp variabil de la data producerii pagubei, instituțiile de stat ajungând chiar la un an, prejudiciul fiind de obicei identificat în urma controalelor inspectorilor Curții de Conturi. În această situație, instituția este prejudiciată în raport cu ceilalți actori ai dreptului civil, deoarece nu se bucură de un termen de prescripție complet de 3 ani, posibilitatea sa de acțiune fiind limitată la o perioadă mult mai mică, egală cu perioada rămasă între momentul descoperirii prejudiciului și momentul împlinirii termenului de 3 ani. ...