Decizia CCR nr. 580/2020Punctul 8

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin în esență că, potrivit dispozițiile de lege criticate, în cazul producerii unor prejudicii în patrimoniul angajatorului, acesta poate acționa împotriva celor vinovați de producerea prejudiciilor în maximum 3 ani de la momentul obiectiv reprezentat de data producerii pagubei. Rezultă că termenul de 3 ani curge independent de cunoașterea pagubei de către reprezentantul legal al angajatorului și poate ajunge să se împlinească și să stingă dreptul la acțiune înainte ca titularul să cunoască paguba și să poată acționa pentru recuperare. Prin urmare, chiar dacă titularul nu a rămas în pasivitate ar însemna că prescripția curge inexorabil și îl sancționează pe acesta cu stingerea dreptului de recuperare. Se ajunge astfel la sancționarea titularului care a fost în imposibilitate efectivă de a acționa și la exonerarea de răspundere a tuturor celor vinovați de producerea prejudiciilor mai vechi de 3 ani. Or, o asemenea interpretare și aplicare a dispozițiilor de lege criticate încalcă principiul legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece deturnează prescripția de la finalitatea sa, respectiv ajunge să sancționeze nu doar pasivitatea titularului, ci și imposibilitatea efectivă a acestuia de a face demersuri de recuperare. Totodată, încurajează la „ascunderea“ prejudiciilor de către cei responsabili în așteptarea împlinirii celor 3 ani. Un alt efect „ilegitim“ este golirea de conținut a funcției de control, întrucât nu ar mai putea fi recuperate pagubele mai vechi de 3 ani, constatate prin acțiunile de control intern/extern. Prin comparație, prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii stabilesc în mod legitim, ca reper al curgerii prescripției, data nașterii dreptului la acțiune, rămânând ca instanțele de judecată să stabilească acest moment în raport cu împrejurările particulare ale fiecărei cauze. ...