Decizia CCR nr. 95/2020Punctul 9

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile de lege criticate îngrădesc nelegal posibilitatea de recuperare a prejudiciului de la funcționarul public, prin limitarea dreptului conducătorului instituției de a emite dispoziția de imputare într-un termen de 3 ani de la data producerii pagubei. Astfel, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice. Or, art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: […] în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator“. Or, data nașterii dreptului la acțiune este data la care angajatorul a luat cunoștință de prejudiciul cauzat de către salariat, în conformitate cu art. 2.523 din Codul civil, potrivit căruia „Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui“. ...